GENDERDOC-M și-a ales o nouă conducere. Polina Ceastuhina este noua președintă a organizației

12509183_10206076969866063_7353157544931819999_n
Foto: Facebook / Polina Ceastuhina

Adunarea Generală a Organizației GENDERDOC-M și-a ales un nou președinte, care va conduce organizația pentru cel puțin doi ani. Polina Ceastuhina este noua președintă a organizației care reprezintă și apără drepturile persoanelor LGBT din Moldova.

Absolventă a Universităţii din Cambridge (Master of Philosophy (MPhil), Multidisciplinary Gender Studies), acum este angajată a unei companii private în IT. Polina este o activistă civică pentru egalitatea de gen și co-organizatoarea marșurilor feministe din 8 martie 2015 și 2016. Posedă liber limbile română, engleză și rusă.

Polina nu este membra comunității LGBT, însă este o aprigă susținătoare a acesteia. În 2016 a fost aleasă membră a senatului organizației GENDERDOC-M.

„Nu o dată am declarat deschis că sunt aliată a comunității LGBT. Eu sincer cred că fiecare persoană, indiferent de identitate de gen, orientare sexuală, apartenență lingvistică, religie etc, merită să-și trăiască viața demn, având aceleași drepturi și oportunități pentru dezvoltarea propriului potențial. Eu sper că alături de Anastasia Danilov [Directoarea Executivă a organizației – nota red.], voi reuși să reprezint interesele comunității și să contribui la îmbunătățirea vieții membrilor comunității LGBT”, a declarat Polina Ceastuhina după alegerea sa.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente