Trimite e-mail | Printeaza
Economie
15.05.2015

Ungaria va susţine majorarea schimburilor comerciale cu Republica Moldova

Ungaria va susţine majorarea schimburilor comerciale cu Republica Moldova

Viceministrul Economiei, Tudor Copaci, a avut,  la 13 mai curent, o întrevedere cu însărcinatul din partea Ministerului Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, Gyala Budai. Principalele subiecte ale discuţiei au vizat atragerea investiţiilor, fortificarea relaţiilor economice bilaterale, dar şi majorarea schimburilor comerciale, în special a exporturilor moldoveneşti în Ungaria.
 
În cadrul discuţiilor, Tudor Copaci a mulţumit pentru srijinul Ungariei în parcursul european al Republicii Moldova, susţinând intensificarea schimburilor comerciale dintre cele două state. ”Piaţa Republicii Moldova este deschisă pentru companiile din Ungaria, totuşi, trebuie să ne gândim la atragerea investiţiilor, astfel ca aceste companii să producă în Republica Moldova”, a spus Tudor Copaci.
 
De cealaltă parte, Gyala Budai a remarcat importanţa consolidării parteneriatelor economice în domenii precum sănătate publică şi turism, care are fi printre domeniile prioritare de colaborare economică. În context, oficialul ungar a remarcat posibilitatea de atragere a investitorilor, dar şi a finanţărilor.
 
Volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu Republica Ungaria în anul 2014 a înregistrat suma de 91,1 mln. USD. Comparativ cu anul 2013, volumul comerţului exterior s-a micșorat cu 21,47% (24,9 mln USD).  Volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu Republica Ungaria în primul trimestru al anului curent a înregistrat suma de 18,84 mln. USD. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2014, volumul comerţului exterior s-a micșorat cu 24,1% (5,98 mln USD). Ungaria se situează pe locul 17 între partenerii comerciale ai Republicii Moldova.
 
Potrivit Ministerului Economiei, relaţiile bilaterale între RM şi Ungaria sunt reglementate de 59 tratate bilaterale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus