Fotbalistul s-a alăturat cauzei şi a postat şi un mesaj pe reţelele de socializare: "Acest mesaj este pentru copiii din Siria. Ştim că aţi suferit mult. Eu sunt un fotbalist foarte cunoscut, dar voi sunteţi adevăraţii eroi. Nu vă pierdeţi speranţa. Lumea întreagă e alături de voi. Ne pasă de voi, sunt alături de voi".

Ronaldo nu a vrut să dezvăluie la cât s-a ridicat donaţia sa, rezumându-se să informeze că este vorba despre o sumă importantă.

Banii vor fi folosiţi de fundaţia "Salvaţi copiii" pentru mâncare, haine, medicamente şi sprijin psihologic pentru micuţi şi familiile lor care trăiesc de mai mult de 5 ani într-o ţară aflată în război.

"Donaţia lui Cristiano Ronaldo ne va ajuta să sprijinim copiii din Alepo şi din întreaga Sirie, copii care au trecut prin momente prin care nimeni nu ar trebui să treacă. Suntem extrem de recunoscători pentru sprijinul primit, care va schimba viaţa multor micuţi", a declarat Nick Finney, responsabilul fundaţiei pentru nord-vestul Siriei.

"Ronaldo nu e doar una dintre cele mai cunoscute figuri din sportul mondial, ci a devenit şi o rază de speranţă pentru milioane de copii din întreaga lume. Speranţă este ceea ce copiii din Siria au nevoie acum mai mult ca niciodată" Nick Finney

Peste 7,5 milioanede copii au fost afectaţi de conflictul din Siria

 Nu este prima dată când Ronaldo, ambasador al fundaţiei "Salvaţi copiii" încă din 2013, îşi foloseşte faima pentru a atrage atentia în privinţa situaţiei din Siria.

Cristiano face adesea donaţii pentru diverse cauze. De exemplu, a plătit operaţia pe creier a unui copil de 10 ani sau tratamentul pentru o femeie care avea cancer la sân.