Actualitate

Polonia: Un bărbat adult născut fără una dintre mâini a beneficiat de o grefă, o premieră în lumea medicală

"Este prima grefă din lume la un membru superior al unui bărbat cu o malformație congenitală. Este vorba despre un om adult care a trăit 32 de ani fără acest membru", a declarat medicul Adam Domanasiewicz, șeful echipei de chirurgi, în cadrul unei conferințe de presă transmise de canalul privat Polsat News.

Mâna grefată provine de la un donator decedat. Grefa a fost realizată la 15 decembrie. Câteva zile după operația care a durat 13 ore mâna a rămas imobilă, dar acum pacientul a reușit deja să-și miște degetele și medicii sunt optimiști.


"Asta are o importanță colosală pentru dezvoltarea transplantologiei și a neurofiziologiei pentru că până în prezent se considera că în caz de malformație congenitală grefele nu pot fi realizate în absența reprezentării organului la nivelul cortexului cerebral care ar dirija membrul grefat", a adăugat el.

Această operațiune "deschide posibilități cu totul noi pentru sute de mii de oameni din lume care se nasc fără un membru și care sunt condamnați să poarte proteze", a mai spus dr. Domanasiewicz.

Potrivit acestuia, grefe similare au fost realizate până în prezent numai la nou-născuți siamezi în Indonezia și în Canada.

agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *