PLDM, PL și PCRM nu vor participa la ceremonia de învestitură a noului Președinte

Parlamentul Republicii Moldova
Foto: parlament.md

Fracțiunile parlamentare PLDM, PL și PCRM au anunțat astăzi că nu vor participa la ceremonia de investitură a Președintelui nou ales.

Mihai Ghimpu a declarat, în timpul ședinței Parlamentului, că fracțiunea sa va boicota ceremonia de învestire a lui Igor Dodon în funcția de președinte al țării. „V-ați ales președinte, încoronațu-l! Noi nu vom participa la această ceremonie”, a declarat Mihai Ghimpu.

Reamintim că anterior și deputații Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Iurie Leancă și Eugen Carpov, au decis să boicoteze ceremonia de investire a lui Igor Dodon.

PPEM consideră că declarațiile din ultima vreme făcute de Igor Dodon, iresponsabile și pline de ură, denigratoare la adresa Uniunii Europene și a statului Republica Moldova, demonstrează clar că acesta nu are încă capacitatea de a se ridica la înălțimea funcției obținute. Chiar dacă a câștigat aceste alegeri, Igor Dodon nu vrea să înțeleagă că șeful statului trebuie să fie un model, să aibă un comportament exemplar, să îi unească pe cetățeni și nu să îi dezbine.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente