(video) Gestul care emoționează până la lacrimi! Elevii unui liceu din Franța și-au petrecut profesorul la pensie

123

Un profesor de sport care și-a dedicat 38 de ani colegiului Paul-Fort à Is-sur-Tille (Côte-d’Or), a fost aclamat și petrecut la pensie de o coloană alcătuită din peste 700 de elevi. Alain Donnat, în vârstă de 64 de ani a avut parte de un moment emoționant în ultima sa zi în calitate de profesor în cadrul școlii, iar coloana de onoare organizată în cinstea lui i-a provocat chiar și câteva lacrimi.

Elevii s-au aranjat într-o coloană și l-au aclamat și aplaudat pe profesor spre ieșirea din școală. Momentul a fost atât de emoționant încât și unii dintre copii au vărsat lacrimi pentru că se despărțeau de unul dintre profesorii lor.

„Mi-am văzut colegii și elevii care au făcut o gardă de onoare. Mă întrebam ce să fac, dacă trebuie să merg mai departe sau să mă întorc. Îmi părea că drumul e foarte lung, mai ales atunci când am observat copiii plângând și am început și eu să plâng”, menționează profesorul.

Alain a fost atât de emoționat încât a mărturisit mai târziu că nici nu știa ce să spună, motiv pentru care a făcut doar câteva gesturi pentru a le demonstra copiilor cât de mult ține la ei și le mulțumește pentru tot.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente