Valoarea totală a monedelor virtuale bitcoin a atins un record de peste 14 miliarde de dolari

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Valoarea totală a monedelor virtuale bitcoin aflate în circulație a atins un nivel record de peste 14 miliarde de dolari, în urma unui avans al prețului de 5% înregistrat joi, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, după dublarea cotației pe parcursul acestui an, transmite Reuters.

Prețul unei bitcoin a atins 875 de dolari pe platforma europeană Bitstamp, cel mai ridicat nivel consemnat după ianuarie 2014, iar moneda se îndreaptă spre cea mai bună performanță zilnică din ultimele șase luni, scrie News.ro.

La începutul acestui an, bitcoin era tranzacționată la circa 435 de dolari pe unitate, iar mulți analiști leagă aprecierea monedei de deprecierea constantă a yuanului, care a scăzut cu aproape 7% în acest an.

Datele arată că majoritatea tranzacțiilor cu bitcoin au loc în China, așa că orice creștere a cererii pe piața respectivă tinde să aibă un impact semnificativ asupra prețului.

Bitcoin este o monedă virtuală care permite transferul rapid al banilor, anonim și fără controlul unei autorități centrale. Moneda este din acest motiv atractivă pentru cei care vor să evite controlul capitalului.

Bitcoin este totuși la ceva distanță de maximele atinse la sfârșitul lui 2013, când moneda a fost tranzacționată până la 1.163 dolari pe unitate, pe platforma Bitstamp.

Dar, pentru că mai multe bitcoin sunt adăugate în sistem, îm prezent într-un ritm de 12,5 unități la fiecare 20 minute, capitalizarea acesteia a depășit joi maximul din 2013, de 14,01 miliarde de dolari. Suma este echivalentă cu capitalizarea unei companii medii din indicele FTSE 100.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...