Un nou studiu sugerează că dispariţia pădurilor tropicale creşte riscul expunerii oamenilor la o boală înfiorătoare, numită ulcerul Buruli, adusă de bacteria Mycobacterium ulcerans, care provoacă leziuni la nivelul pielii şi deformaţii ale oaselor.

Aaron Morris, cercetător la Imperial College London şi conducătorul acestui studiu, susţine că bacteria prosperă într-o mare varietate de organisme, în special în insectele care trăiesc în mediul apelor dulci. De asemenea, echipa a constatat că această bacterie se dezvoltă în zone afectate de intervenţia umană, unde au dispărut multe specii, iar lanţul trofic s-a simplificat. Simplu spus, această bacterie se refugiază în speciile rămase.

Totuşi, relaţia dintre dispariţia pădurilor şi răspândirea acestei bacterii nu este una liniară. Pe măsură ce procesul de urbanizare se accentuează, iar speciile devin din ce în ce mai puţine, aşa şi gazdele pentru bacterii devin mai puţine.

Această ipoteză este confirmată de un studiu asemănător. Kate Jones şi echipa sa de la University College of London, care au studiat febra Lassa din Africa, susţin că modificarea ecosistemului a dus la răspândirea necontrolată a rozătoarelor care pot purta boala Lyme.

Această idee are o miză importantă, având în vedere urbanizarea într-un ritm accelerat a multor zone de pe mapamond. Dezechilibrele din lanţul trofic trebuie privite cu cea mai mare consideraţie. Virusurile, bacteriile şi microbii pot fi mai rezistenţi la acţiunea umană decât alte tipuri de organisme, atât prin capacitatea acestora de „migrare”, având posibilitatea să găsească alte gazde, cât şi dificultatea cu care pot fi observate.