Principală  —  Ştiri  —  Social   —   În ajunul sărbătorilor de iarnă,…

În ajunul sărbătorilor de iarnă, copiii de la grădinița din satul Tocuz au primit daruri de la Ambasadorul României

Daniel Ioniță, Ambasadorul României, și Mircea Eșanu, directorul executiv al Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM), au efectuat o vizită de lucru la grădiniţa din satul Tocuz, renovată din grantul oferit de către Guvernul României, prin intermediul FISM.

Cu această ocazie, dar şi pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, Daniel Ioniță și Mircea Eşanu au venit cu daruri pentru copiii din această grădiniță, printre care un brad, jucării și fructe. În cadrul evenimentului, ambasadorul și directorul executiv FISM, ajutați de copii, au participat la împodobirea bradului și aprinderea luminițelor de sărbătoare. În semn de mulțumire, copii au cântat, au dansat şi au spus poezii.

Daniel Ioniță, Ambasadorul României în R. Moldova a declarat: „Am emoții deosebit de pozitive. Când vezi bucuria copiilor, când vezi mulțumirea în ochii părinților, nu ai cum să nu fii fericit. Astăzi am avut prilejul să împodobim și bradul și mi se pare că ideea celor de la FISM a fost foarte bună, deoarece în ajunul Crăciunului cu toții împodobim bradul și cântăm în jurul bradului. Această grădiniță cred că e una dintre cele mai frumoase clădiri nu numai din localitate, dar și din întreaga regiune. Banii și aici au fost cheltuiți cu folos. Ne bucurăm că toți cei care vin să învețe aici pot să aibă parte de o viață mai bună”.

Grădinița renovată din satul Tocuz, raionul Căușeni, a fost redeschisă după 22 de ani, datorită fondurilor alocate de Guvernul României. Pentru renovarea instituţiei, din grantul acordat de Guvernul României s-au alocat 2,7 milioane de lei, sumă determinantă pentru finalizarea lucrărilor şi redeschiderea grădiniţei. Acum instituţia preşcolară este frecventată de 263 de copii.

Din aceşti bani la grădiniţa din Tocuz a fost reconstruit acoperişul întregii clădiri, a fost renovată faţada, au fost instalate uşi și geamuri noi. În toate încăperile grădiniței s-a renovat podeaua, pereții și au fost procurată mobilă nouă. De asemenea, a fost instalat sistemul de încălzire și amenajate blocurile sanitare. A fost reconstruit sistemul de aprovizionare cu apă și de canalizare, iar bucătăria şi spălătoria au fost complet utilate.

Mircea Eşanu, director executiv al Fondului de Investiţii Sociale din Moldova: „Pentru FISM, gestionarul fondurilor acordate de Guvernul României, acest proiect a fost deopotrivă o onoare, dar și o mare responsabilitate. Încheiem anul foarte bine, cu realizări frumoase și această grădiniță este unul dintre acele exemple pozitive care scot în evidență străduințele noastre de a gestiona cât se poate de corect, transparent, dar și eficient banii acordați de contribuabilii români. Contribuția oferită acestei instituții a fost determinantă pentru finalizarea lucrărilor și redeschiderea a 12 grupe de copii”.

Primarul satului, Alexandru Țurcan, a mulţumit Ambasadorului pentru sprijinul oferit de Guvernul României şi Fondului de Investiţii Sociale din Moldova pentru susţinerea pe parcursul implementării proiectului. „Timpul în care grădinița nu a funcționat a fost o perioadă grea pentru locuitorii satului nostru. Copiii din sat se jucau în curte, deoarece părinții nu aveau cu cine să îi lase. Avem multe cazuri tragice din motivul că ei rămâneau cu vecinii, bunicii sau chiar singuri. Vrem să mulțumesc personal domnului ambasador și personal domnului Eşanu că au contribuit și nu ne-au lăsat să rămânem cu problemele singuri unu la unu, că ne-au acordat sprijin bănesc și că au fost alături de noi”.

Pentru renovarea și dotarea grădinițelor din Republica Moldova, Guvernul României a alocat 26 de milioane de euro prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din R. Moldova”.

Din grantul oferit de România au fost renovate 832 de instituţii preşcolare din Republica Moldova. Beneficiari ai programului sunt peste 200 de mii de persoane – copii, părinţi şi cadre didactice. Resursele financiare oferite de Guvernul României sunt utilizate pentru: reparații capitale ale clădirilor, schimbarea acoperișului, a sistemelor de încălzire, a rețelelor electrice, amenajarea terenurilor de joacă, schimbarea ferestrelor și ușilor, izolarea termică a pereților exteriori, construcția sistemelor de aprovizionare cu apă a grădinițelor și a sistemelor de canalizare, amenajarea grupurilor sanitare, dotarea cu echipament, mobilier etc.

FISM este o instituție creată cu suportul Băncii Mondiale și al țărilor donatoare cu scopul de a contribui la dezvoltarea Republicii Moldova prin gestionarea asistenței externe.