Linkuri accesibilitate

ACTUALIZARE: Pirkka Tapiola „îngrijorările lor (instituțiilor financiare) sunt și îngrijorările noastre”


Pirkka Tapiola, Chișinău, iunie 2016
Pirkka Tapiola, Chișinău, iunie 2016

FMI și Banca Mondială atrag atenția că amnistia fiscală „periclitează” combatera corupției.

Armine Khachatryan, reprezentanta permanentă al FMI in Moldova, a atras atenția că „principiile care stau la baza proiectului de lege privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală vin, aparent, în contradicție cu obiectivele trasate în programul de reforme economice al autorităților susținut de FMI”.

Avertismenul vine la numai o zi după ce și Banca Mondială și-a exprimat în public reținerile față de legea amnistiei fiscal, aprobată deja de Parlament în prima lectură, pe 16 decembrie.

În declarația reprezentantei FMI se mai arată că „proiectul de lege, în forma curentă, ar duce la periclitarea măsurilor de combatere a corupției și ar pune piedici în lupta cu spălarea banilor și fraudele”. Și la fel ca Banca Mondială, și FMI cere o revizuire a legii, care trebuie să se conformeze obiectivelor asumate de guvern în acordul încheiat cu Fondul, acord care a redat Republicii Moldova acces la finanțarea externă. Mai mult, în locul unei „amnistii fiscal”, Fondul Monetar Internațional îndeamnă autoritățile să se concentreze pe „îmbunătățirea administrației fiscale”.

Miercuri, Banca Mondială a atras atenția că amnistia fiscală conține „un șir de riscuri de integritate, despre care am informat Guvernul la 15 decembrie 2016”.

Banca Mondială, într-o declarație postată pe pagina de Internet, arată că o metodă eficientă de combatere a corupției este „implementarea completării declarațiilor pe avere în strictă conformitate cu prevederile Pachetului de integritate adoptat anul acesta” și reamintește că „noul Pachet de integritate, ar putea fi un element determinant în ceea ce privește suportul bugetar oferit de Banca Mondială pentru Moldova în viitor”. În consecință, BM își exprimă speranța că legea amnistiei fiscale nu va fi adoptată în a doua lectură „fără o revizuire semnificativă”.

Este ceea ce a promis și președintele Parlamentului, Andrian Candu, unul din autorii propunerii. Într-un interviu cu Europa Liberă, Candu a declarat că amnistia fiscală sau „legea liberalizării capitalului” cum se numește oficial, va fi votată în a doua lecutră numai după ce „va exista o expertiză completă şi pozitivă din partea Fondului Monetar Internaţional, Banca Mondială, structurile europene.” Ceea ce înseamnă că legea amendată s-ar putea întoarce în Parlament cel devreme în februrie, și atunci „nu neapărat la vot”, cum a precizat Candu în interviul cu Europa Liberă.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:40 0:00
Link direct


Ambasadorul UE la Chișinău, Pirkka Tapiola a fost mai vag în comentariile sale legate de propusa amnistie fiscală dar a declarat, pentru Asociația de Politică Externă, că „ …suntem în contact strâns cu institutiile financiare internationale, FMI, Banca Mondiala. Ingrijorările lor sunt si îngrijorările noastre”.​

Previous Next

XS
SM
MD
LG