Actualitate

Depozitul de armament de la Bulboaca, securizat cu bani europeni

Potrivit unui comunicat de presă al PNUD Moldova, lucrările finalizate au fost inaugurate de Șeful secției armament și tehnică militară J4, locotenent-colonelul Andrei Camerzan, managerul de proiect de la Delegația UE în Republica Moldova, Jarek Domanski și consiliera programe a Reprezentantului permanent în Republica Moldova, Doina Munteanu.

Uniunea Europeană a finanțat lucrări și echipamente de securitate pentru depozitul de la Bulboaca în valoare de 93.000 de euro, ca parte a proiectului Suportul UE pentru Activităţile SEESAC de Dezarmare şi Control al Armelor în Europa de Sud-Est.
Implementate în conformitate cu standardele internaționale, îmbunătățirile au inclus securizarea întregului perimetru al locului de depozitare cu un gard metalic, instalarea echipamentului de supraveghere, renovarea și echiparea camerei de control.
Conform sursei, optimizările contribuie la creșterea securității armelor mici și armamentelor ușoare (AMAU) și a muniției, ceea ce duce la o gestionare mai eficientă a stocurilor și susține o abordare complexă a controlului armelor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *