Un cetăţean al Federaţiei Ruse este cercetat penal pentru deţinere de documente falsificate.
Tânărul de 29 de ani a fost identificat de poliţiştii de frontieră printre pasagerii cursei aeriene Chişinău – Sankt Petersburg.
În timpul verificărilor, asupra acestuia a fost depistat un paşaport şi un permis de conducere israeliene, care s-au dovedit a fi false şi pe care pasagerul nu a dorit să le declare.
Actele au fost ridicate, iar persoana este cercetată în stare de libertate.
Dacă va fi găsit vinovat, cetăţeanul rus riscă până la cinci ani de privaţiune de libertate.