S-a născut pe 8 noiembrie 1969, în satul Marinici, Nisporeni. Între anii 1992-94, a studiat Dreptul la Universitatea din Iași. În toamna anului 1994 fost admis la UNATC București, la facultatea regie de film și tv, pe care a absolvit-o în anul 1999. Are o bogată experiență profesională în domeniul management-ului cultural: între anii 1990-92, a lucrat la Direcția pentru problemele Tineretului și Sport, a Primăriei mun. Chișinău, unde a participat la organizarea mai multor activități culturale notabile, printre care se numără și Festivalul Internațional ROCK INDEPENDENT. În prezent, este fondatorul și președintele Asociației Cineaștilor Independenți din R. Moldova ALTERNATIVE CINEMA, cu care are mai multe activități în domeniul cinematografiei, iar în paralel lucrează și la elaborarea unor proiecte de film personale. În vara lui 2014, în cadrul Laboratorului ALTERNATIVE CINEMA a ținut la Chișinău un masterclass în regie, imagine și actorie de film, rezultat cu un film de scurt metraj (ECOURI), inspirat din creația lui John Cassavetes. Din august 2016, este numit în funcția de director al ANF Moldova.
Luni
M-am trezit pe la 5:30, ca de obicei și după ce îmi vin în fire, verific ce scriu agențiile de presă despre alegerile parlamentare din România. Concluzia: comuniști la Chișinău, comuniști la București, se lasă noaptea peste România. Experimentul Pitești - reușit. "Omul nou" - tot mai profilat și mai pronunțat. Dar nu am când să aprofundez prea mult tema, pentru că la 10:00, într-unul spațiiile Teatrului Național (nimeni nu știe exact unde, unii spun că în Sala Studio ”Valeriu Cupcea”) are loc un eveniment foarte important pentru cinematografia noastră aflată încă în germene.
Ies cu mașina de pe Hristo Botev pe viaduct, în trafic, ca peste tot la noi, haos și lipsa de cultură, cu singura diferență că aici se poate solda cu pericol de moarte. Ajung mai devreme cu 45 de minute, pentru că trebuie să-mi ridic ochelarii (uraa, găsesc loc de parcare!). În 2014 mi-am făcut ochelari pentru distanță, iar acum schimb dioptriile. Cu ocazia asta aflu că în 2 ani dioptriile pentru distanță s-au micșorat, semn că nu degeaba i-am purtat (ocazional, ce-i drept). În schimb altă noutate: la 47 de ani am nevoie și de ochelari pentru citit. De azi (păzea!), voi avea 6 perechi de ochi. Doamna doctor, cu atitudinea unei surori de caritate de pe vremuri, cu glas mângâios și lin, mă liniștește, că e ceva firesc la 47 de ani să porți și ochelari de vedere.
Mai am 30 de minute libere, străzile nu sunt aglomerate, azi e cald și frumos, decid să mă plimb puțin prin oraș. Demult nu am mai avut timp pentru un asemenea deliciu.
În sfârșit începe evenimentul, organizat de Comisia Europeană, printr-un instrument al său de suport tehnic, numit TAIEX (Technical Assistance and Information Exchange). Mai întâi ne vorbește D-l Julien Ezanno, un reprezentant important al CNC-ului francez, apoi D-na Edith Sepp, Directorul Estonian Film Institut. Ambii ne spun lucruri foarte interesante.
Pe neobservate ajungem la pauza de prânz. Apare un reprezentatnt de la Ministerul Culturii, care îi ia pe cei doi oaspeți și îi duce undeva la un restaurant să ia masa. Iar noi, echipa CNC Moldova, în frunte cu Directorul, Valeriu Jergehi, luăm lunch-ul la Gălbenuș. Ca să nu uităm unde locuim și că salariul nostru este de tocmai 80 euro pe lună.
Revenim după Gălbenuș și continuăm lucrul. D-l Julien Ezanno ne spune lucruri fabuloase despre ce sume operează CNC-ul francez: un departament are buget anual de 240 000 000 euro, altul de 250 000 000, altul… off! D-na Edith Sepp ne spune că Estonia (o țară cu doar 1 000 000 de oameni), are 10 000 000 de euro buget anual pentru cinema! Mă opresc aici.
Și așa, în plăcute reverii, trece ziua de luni. Mâine continuăm, să văd dacă mă ține inima să mai aud despre și despre alte minunății.
Marți
Primul lucru pe care îl aflu dimineață, este despre conflictul dintre Șalaru și Ghimpu. Nu sunt mare fan al lui Șalaru, dar între cei doi, cred că primul este mai decent. Ghimpu îmi amintește mereu de Poligraf Poligrafovici.
Cu această amărăciune în suflet și zribulit de frig (dacă ieri erau +7, azi sunt -3) ajung la seminarul TAIEX. Aici, îi întâlnesc pe Julien Ezanno și o parte din colegii moldoveni, care stau și ei zgribuliți la ușa Teatrului Național, cineva a uita să descuie la timp. Peste un sfert de oră ușa se deschide, totuși, și noi contuăm să discutăm despre multe lucruri interesante în filmul francez și estonian, dar momentul cel mai șocant pentru mine a fost atunci când am aflat că în Franța, filmul a devenit obiect de studiu în școli, începând cu clasele primare. Iar deja în gimnaziu, se face o un studiu aprofundat al filmului. Mai întâi la modul general, despre regizor, apoi despre film, după care se merge la cinematograf, unde se vizionează respectivul film (plătit de autoritățile locale), apoi se discută filmul în clasă și chiar se face o analiză pe secvență, fotogramă cu fotogramă. La noi nici la AMTAP nu se face un asemenea studiu al filmului și se numește Academie. Dar șocul meu este și mai mare, atunci când aflu că în Estonia, s-au identificat toate cinematografele din vremea sovietică, inclusiv și din zona rurală, apoi s-au reparat și modernizat după ultima tehnologie în domeniu: aparate de proiecție DCP și sonorizare calibrată 7.1. Directoarea Estonian Film Institut, ne-a spus că a mers cu mașina proprie și a vizitat personal toate aceste săli de cinema, apoi au făcut o strategie și un plan de lucru. Gata, mă opresc aici, pentru că mă ia cu palpitații.
Nu am timp să răsuflu, spre seară aflu de la un prieten că s-au validat rezultatele alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Cum se zice: no comment.
Ies de la seminar și merg la oficiu să completez o declarație către Ministerul Justiției, pentru Legea 2%. Să vedem ce va mai fi și cu această inițiativă. Ajung acasă târziu, mănânc repede și pe la 22.30 mă pun pe scris, în Jurnalul pentru EL. Mă bag la culcare târziu, îngrijorat de ce va fi mai departe în spațiul nostru bahico-mioritic.
Miercuri
La prima oră, mă sună doi colegi de lucru, să-mi spună că nu vor putea să ajungă la seminar decât după prânz, din cauza răcelii. Alternanța bruscă de temperaturi face ravagii. Azi întârzii și eu vreo jumate de oră, deși întârziatul nu mă caracterizează.
În ziua a treia, Julien Ezanno ne vorbește despre toate companiile franceze de producție și distribuție cinematografică, dar și dspre statistici. Impresionantă informație, câți ani-lumină avem noi de parcurs în cinema, ca să echilibrăm cât-de cât lucrurile! Edith Sepp, pe lângă altele, ne povestește cum au rezolvat estonienii problema Arhivei Naționale de Film, drepturile de autor pentru filmele produse în perioada sovetică și cum au recuperate o parte din negativele filmelor estoniene de la ruși. Tema mă vizează direct, pentru că și noi avem de parcurs acest drum spinos. Directorul CNC Moldova, Valeriu Jereghi, deja mi-a trasat sarcina de a vizita depozitele din Rusia și Ukraina, pentru a identifica filmele ce fac parte din Patrimoniul nostru Național.
Astăzi luăm prânzul împreună cu colegii din Franța și Estonia, la un restaurant gecesc. Sigur că fiecare e pe cont propriu, dar măcar mai avem o șansă în plus de a discuta într-un cadru mai intim.
Spre seară merg să-i însoțesc pe Julien și Edith (deja ne tutuim) în vizita lor la Moldova Film. Acolo ne întâmpină directorul studioului Sandu Vasilache. E deja întuneric, iar pe teritoriul studioului nu este lumină, Edith remarcă mașinile foarte scumpe parcate în curte, pe fondul delăsării și abandonului general. În timp ce discutăm cu Edith, rămași puțin în urmă de grup, o mașină trece în mare viteză pe lângă noi, cât pe ce să ne calce. Eu fac semn șoferului care oprește râzând, îi zic că nu se merge cu așa viteză prin curtea studioului. El îmi răspunde că de obicei nu sunt oameni prin curtea studioului. Sandu ne arată doar un platou și filmoteca (un soi de deposit, ce păstrează cutiile cu filme). La vederea cutiilor vechi cu filme, pe Edith o apucă nostalgia după tinerețea sovietică, petrecută în laboratoarele Tallinfilm, iar Julien fotografiază tot, precum japonezii.
Îi aduc pe strada Pușchin la un restaurant cu specific moldovenesc, la o cină oferită de către Directorul CNC Moldova, Valeriu Jereghi. Mai avem o jumate de oră și eu le ofer o cafeluță scurtă vis-à-vis, la Tucano Coffee. Julien și Edith rămân foarte încântați de acest local și fotografiază într-una. Edith exclamă, fotografiind vitrine cu dulciuri: like in paradise!
Dar seara se sfârșește într-un alt paradis, unul etnofolclric moldav: cu plăcinte la tigaie, fasole bătută, asorti din carne, salată de vinete, costiță cu mămăligă, brânză de oi și smântână, stropite de un vin roșu de butoi și acompaniate de un taraf.
Joi
Azi mergem la MoldCinema, fostul Kinoprokat, instituție care era pe vremuri distribuitorul tuturor filmelor care circulau în Moldova sovietică. Sunt însoțit de Julien, care are un interes sporit pentru această instituție, ce deține un deposit de filme care cândva au fost proiectate în cinematografele din RSSM. Este vorba și de mari autori precum Tarkovski, Felini, Aontonioni, De Sica, etc. Un adevărat tezaur, care este păstrat în condiții execrabile. Bine că, odată cu adoptarea Legii Cinematografiei, s-a înființat și la noi Arhiva Națională de Film, care v-a prelua toate părțile aflate pe la diverse alte instituții, într-un singur fond ca și Patrimoniu Național.
Odată încheiată vizita, mergem cu Julien la prânz, apoi, în timpul discuțiilor aflu că este cofeman și îl duc la muzeul cafelei a lui Alexandr Stucalov. Jilien este extaziat de o asemenea oază de arome!
Seara, la 18:30, prticipanții la seminarul TAIEX, suntem invitați la reședința Excelenței Sale, Ambasadorul Franței în R. Moldova, dl Pascal VAGOGNE, care ne oferă o cină festivă, cu ocazia evenimentului și a sărbătorilor de iarnă. O atmosferă jovială și plină de savoare.
Însă, cununa serii, este sesiunea degustării de vinuri moldovenești la Vinoteca Carpediem. Edith pleacă mâine dimineață la Tallin cu o impresie frumoasă despre Moldova! Julien, un francez, bun cunoscător al vinului, rămâne încântat de vinurile moldovenești! În drum spre hotelul Flowers, unde locuiesc oaspeții noștri, întreb pe Edith ce flori îi plac. Ea îmi spune că-i plac trandafirii galbeni. Opresc lângă parcul cu tarabele de flori, ies brusc din mașină și revin cu un buchet de trandafiri galbeni. Edith rămâne paff, oauu, ca-n poveste! Nu înțelege de unde i-am luat atât de iute. Îi conduc la hotel, de despărțim cu greu.
Ajung acasă târziu și adorm mulțumit, uit să mai scriu în jurnalul pentru Europa Liberă, iar mâine am de înregistrat, văd eu cum rezolv.
Vineri
De dimineață, soția mea, Xenia, îmi arată o scrisoare de la poliția sectorului Buiucani. Nu a vrut să-mi strice dispoziția ieri seară. În această scrisoare, semnată de șeful poliției Buiucani, colonelul Lilian Pascaru, mi se aduce la cunoștință că sunt amendat cu 200 de lei pentru ”huliganism nu prea grav”. Stranie categorie de crimă. Să mă explic: În noaptea de 8 noiembrie, după ce am sărbătorit cu colegii de lucru ziua mea de naștere, am mers cu câțiva din ei să admirăm scara din parcul Valea Morilor, recent restaurată. Pe unul din ei, l-a apucat brusc o durere de dinți. Eu aveam aspirină, dar nu aveam apă. Am ajuns la baza scărilor și am văzut un local, care era deschis. Am intrat să cumpărăm o sticlă de apă. Mă adresez barmanului, care tace, eu repet de câteva ori rugămintea. După o vreme el îmi spune în rusă că nu înțelege ce-I spun. Să vorbesc omenește, atunci eu insist să mă servească și-i amintesc că ne aflăm în R. Moldova și că el este obligat de Constituție să cunoască limba oficială a statului. El refuză în continuare, spunându-mi că nu-l interesează limba noastră de rahat. Eu îi replic că nu plec, până nu sunt servit, el cheamă paza care mă scoate afară pe sus. Soția mea cheamă poliția, ca să-mi asigure dreptul meu constituțional. Ei ajung și sar la mine direct, fără să cerceteze cazul după procedură. Nu anchetează niciun martor, mă duce abuziv la secție, încearcă să mă sperie, cheamă o televiziune, spunându-le că e aici un bețiv recalcitrant. Am reușit să ies de acolo, fătră să fiu filmat, dar șocat de acest grav abuz. În fine, rezultatul este că eu sunt amendat pentru că am vorbit în limba oficială a acestui „stat”. Ce să mai comentăm, voi plăti amneda, pentru că drumul prin instanțele moldave este foarte sinuos și lung.