În aceste condiţii, pe drumuri se va forma gheţuş, iar pentru a preîntâmpina producerea accidentelor, INP vine cu un şir de recomandări pentru şoferi:

- Nu porniţi la drum dacă nu aveţi echipat autovehiculul cu anvelope pentru sezonul rece;
- Informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo prognozate pentru zona tranzitată;
- Evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului;
- De asemenea, este bine să aveţi la dumneavoastră o lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip si lanţuri;
- Asiguraţi-vă că funcţionează corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare, cât şi cele de climatizare/degivrare;
- Ţineţi cont de faptul că atunci când afară este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanţă mai mare între maşina pe care o conduceţi şi cea din faţă!

De asemenea, conducătorilor auto începători le este recomandat să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, reieşind din faptul că au experienţă redusă, iar riscul accidentelor este mare.