Amenzi de până la 150.000 de lei. Sancțiuni mai dure pentru cei care reconstruiesc încăperile din blocurile locative

mansarda
Foto: chisinau.md

Distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor proprietate comună din interiorul blocurilor de locuințe va fi sancționată cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale. Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat, în ședința de astăzi, 14 decembrie, un șir de modificări la Codul contravențional, în prima lectură.

Proiectul prevede și amenzi de până la 300 de unități convenționale pentru încălcări ale legislației la reconstrucția încăperilor. Este vorba, în special, despre intervenții care afectează structura de rezistență a blocului locativ, extinderea încăperilor din contul balcoanelor, extinderea balcoanelor și logiilor, extinderea și reamplasarea bucătăriilor și blocurilor sanitare din contul încăperilor locuibile.

De asemenea, încălcări vor fi considerate reamplasarea rețelelor de apă și de canalizare, intervenții la canalele de ventilare, comasarea apartamentelor pe verticală, modificarea sistemelor de încălzire cu instalarea agregatelor în balcoane și logii, acțiuni care afectează aspectul arhitectural al blocurilor locative (construcția anexelor, balcoanelor etc.), efectuarea lucrărilor de termoizolare și tratare coloristică a clădirii în lipsa unei autorizații.

Vor mai fi sancționate acțiunile de mansardare pe timp de iarnă, folosirea ascensoarelor de pasageri pentru transportarea materialelor de construcție, eschivarea proprietarilor de apartamente de la regimul de menținere a curățeniei și respectare a ordinii în apartament. Vor fi amendate și autoritățile pentru tergiversarea nemotivată sau depășirea perioadei de timp stabilite de lege pentru emiterea certificatelor de urbanism sau a autorizațiilor de construire. Pentru efectuarea lucrărilor de reconstrucție, însoțite de zgomot, în încăperile de blocuri locative înainte de ora 08.00 și încheierea lor după ora 18.00, precum și afișarea în blocurile locative, în afara spațiilor destinate pentru publicitate, a diverselor informații vor fi aplicate amenzi de până la 100 de unități convenționale.

Proiectul urmează a fi aprobate de plenul Parlamentului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente