A fost inventat Wi-Fi-ul care nu îți consumă bateria telefonului

wifi
Foto: walizahid.com

O echipă de ingineri din Statele Unite a reușit să creeze transmisiuni Wi-Fi care consumă de 10.000 de ori mai puțină energie decât metodele convenționale, astfel încât ai posibilitatea să folosești internetul pe telefon fără să sacrifici bateria telefonului, potrivit playtech.ro.

Tehnologia Wi-Fi nou creată la Universitatea din Washington a reușit să opereze la o viteză de 11 megabiți pe secundă. Nu e mult, momentan, dar inginerii lucrează la moduri în care să crească viteza, în vreme ce eficiența energetică rămâne aceeași.

Ce e cel mai important este că tehnologia de ”Wi-Fi pasiv” poate fi folosită în lumea reală, dincolo de ușile laboratoarelor, având în vedere că se integrează simplu cu router-e și smartphone-uri de pe piață.

Wi-Fi-ul pasiv trimite informația către router sau către smartphone, iar dispozitivul tău o primește consumând doar 15-60 microwați de putere, o valoare de 10.000 de ori mai mică decât cea necesară acum. În viața de zi cu zi, astfel de sisteme ar putea comunica cu telefoanele pe distanțe de până la 30 de metri.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente