Linkuri accesibilitate

ANRE: RED Union Fenosa și Gas Natural Fenosa au solicitat majorarea tarifelor de la 1 ianuarie 2017


Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică spune că furnizorii de curent electric RED Union Fenosa și Gas Natural Fenosa au solicitat majorarea tarifelor, de la 1 ianuarie 2017. Portalul bizlaw.md a calculat că este solicitată o majorare de aproximativ 14%. Într-un comunicat de presă, ANRE anunță că va lua decizia după dezbateri publice, care trebuie să dureze 15 zile lucrătoare, începând de astăzi. Stabilirea unor tarife la energie „la nivelurile care vor asigura recuperarea costurilor” este o promisiune făcută de Guvernul Filip Fondului Monetar Internațional în recentul Memorandum cu privire la politicile economice și financiare. Guvernul s-a mai angajat să ajute familiile vulnerabile și să aloce „resurse suficiente din Bugetul de Stat pentru a atenua impactul majorării tarifelor la energie electrică asupra gospodăriilor cu venituri joase”.

XS
SM
MD
LG