DARE2Change a ajuns la final! Iată cine sunt câștigătoarele celor mai bune idei de proiecte sociale

dare2change_084

Cele mai bune 3 idei de proiecte sociale elaborate de participantele programului de mentorat social DARE2Change au fost premiate în cadrul unui eveniment special, organizat pe 10 decembrie 2016, de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.

Câștigătoarele sunt Victoria Mudreac, care a iniţiat comunitatea online Haibun.md, ce are ca scop promovarea lecturii; Iuliana Tabacari, cu ideea de a crea un centru de agrement pentru tinerii din Hânceşti şi Rodica Caimac, cu idea de incluziune socială a tinerilor cu deficienţe mentale din Orhei şi deprinderea abilităţilor de socializare.

Juriul a evaluat 18 proiecte în baza a 7 criterii, printre care fezabilitatea, aspectul financiar, impactul, aspectul gender și sustenabilitatea. Fiecare dintre câştigătoare a primit câte un laptop performant, oferit de către sponsorii proiectului.

 

dare2change_073

 

Natalia Vozian, fondatoare DARE: „Sunt fericită că am reuşit, împreună cu echipa mea şi cu mentorele să schimbăm vieţi, să dăm şanse, să oferim oportunităţi de dezvoltare, să le facem pe fete mai fericite, mai împlinite şi mai încrezătoare în forţele lor proprii. Prin intermediul programului DARE2Change vrem să aducem o schimbare de mintal în societate, pentru că, din păcate, stereotipurile şi prejudicăţile nu au un substrat logic. Mă bucur foarte mult că, prin intermediul DARE, fetele învaţă să se accepte aşa cum sunt, ies din anonimat şi arată societăţii: „Da, eu sunt aşa, dar vă rog frumos să mă acceptaţi, respectaţi şi să mă iubiţi aşa cum sunt”.

Pentru contribuţia importantă a programului DARE2Change în domeniul drepturilor omului, recent, Natalia Vozian, fondatoare DARE, a primit premiul ONU în domeniul drepturilor omului pentru activism civic.

 

dare2change_010

 

Despre DARE2Change

În cadrul programului DARE din acest an au participat 25 de tinere cu nevoi speciale şi din categorii social-vulnerabile, majoritatea din zonele rurale. Timp de trei luni, acestea au fost ghidate şi susţinute de 21 de mentore, femei puternice şi modele de viaţă cu domenii de activitate diferite şi un bagaj enorm de experienţe sociale, culturale şi civice.

Pe parcursul DARE2Change fetele au participat la mai multe traininguri gratuite despre sănătate şi alimentaţie corectă, liderism, puterea feminină, comunicare şi PR, art terapie, dezvoltare profesională, antreprenoriat şi scriere de business-planuri, drepturile omului şi egalitatea de gen, internet şi tehnologii avansate etc.

 

dare2change_151

 

DARE2Change – Primul program de mentorat social are drept scop schimbarea de percepție și atitudine în societate față de femeile din grupurile social vulnerabile și marginalizate prin creșterea accesului la educație, angajare și dezvoltarea oportunităților antreprenoriale. Programul este implementat cu suportul Fundaţiei Est Europene, Guvernul Suediei şi DANIDA (Asistenţă Daneză pentru Dezvoltare Internaţională). Parteneri: Moldcell, AQA Logistics, Generator Hub, Linella, Fabrica de imagine.

Mai multe informaţii despre ediţiile DARE din anii precedenţi găsiţi pe pagina de Facebook DARE Social Fashion Show.

dare2change_069

dare2change_147

dare2change_159

dare2change_015

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente