„Financial Times” enumeră printre nominalizaţii văzuţi ca „foarte probabili” pentru postul de premier pe vicepremierul Vasile Dîncu, menţionând că este „membru proreformist al PSD”, pe Victor Ponta şi pe Liviu Dragnea. Nominalizarea lui Dragnea sau a lui Ponta este de natură să genereze împotrivirea preşedintelui Iohannis. Şeful statului a exclus numirea unui premier care ar face obiectul unei anchete pentru corupţie. Victor Ponta este pus sub acuzare, în timp ce Dragnea a fost condamnat pentru fraudă electorală în aprilie, reaminteşte cotidianul financiar britanic.

Rezultatele preliminare ale alegerilor arată o revenire remarcabilă pentru PSD, la un an după ce fostul lider şi prim-ministru, Victor Ponta, a demisionat, urmărit de acuzaţii de spălare de bani, fals în înscrisuri şi evaziune fiscală, acuzaţii pe care le neagă, notează FT. Rezultatele sugerează, totodată, că s-a diminuat valul de mânie populară stârnită de corupţia larg răspândită, lăsând loc dorinţei de a avea venituri mai mari, într-o ţară în care salariul mediu este printre cele mai mici din UE, scrie digi24.ro.

O rată mică de participare la vot – sub 40 la sută – pare să-i fi fost benefică PSD-ului. Partidul a promis să împartă roadele unei creşteri economice estimate la 5,2 la sută din PIB în acest an – cea mai mare din UE – mărind salariul minim, pensiile şi salariile bugetarilor. A pledat, de asemenea, pentru un program „masiv” de investiţii, în valoare de 20,9 miliarde de dolari, notează FT.