Pleacă preşedintele Timofti şi presupun că mulţi cetăţeni simt acum o tristeţe adîncă. Taaaaare mult a mai muncit domnul Timofti pentru ţară şi pentru simplii muritori, a muncit cu acribie, cu însufleţire. Numai promptitudinea cu care l-a numit procuror pe Eduard Harunjen cît face! O promptitudine care îi scoate în evidenţă a mia oară profesionalismul, dorinţa de a îmbunătăţi lucrurile în ţară. N-a lăsat omul grija asta pe seama lui Igor Dodon, chiar dacă stă să plece. Asta înseamnă să te sacrifici de dragul poporului, să munceşti cu mînecile suflecate pînă în ultima zi a mandatului. E de-a dreptul emoţionant gestul domnului Timofti. Dar toţi cei patru ani în care a fost preşedinte conţin asemenea gesturi lăudabile, patriotice, frumoase. Taaaare mult a mai muncit domnul Timofti! Alţii n-ar fi rezistat nici un an în această funcţie. Domnul Timofti a rezistat tocmai patru!
Aflu acum că Parlamentul a votat un proiect de lege care le pune la dispoziţie foştilor şefi de stat cîte o maşină de serviciu, cîte un birou cu asistenţi. Foştii preşedinţi vor avea o pensie bunicică şi pază de stat. Eu mă bucur că parlamentarii au grijă de preşedinţii care au muncit din răsputeri pentru ca viaţa de zi cu zi a cetăţenilor să devină frumoasă. Dar am şi un soi de nemulţumire, stimaţi ascultători. Păi, cum vine asta? Atîta muncă şi sacrificiu din partea domnilor Snegur, Lucinschi, Voronin şi Timofti, atîtea nopţi nedormite cu soluţionarea problemelor cetăţenilor, şi să se aleagă oamenii în final numai cu o maşină de serviciu şi un birou pricăjit?
Cred că ţara ar trebui să le ofere mai multe. Preşedinţii moldoveni au fost nişte deschizători de drumuri, nişte vizionari, nişte oameni care au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a îmbunătăţi viaţa simplilor muritori. Ei merită mai mult decît o maşină de serviciu şi un birou cu asistenţi. Mă miră că parlamentarii nu înţeleg asta. Eu sînt convins că cetăţenii ar aloca cu bucurie nişte sume pentru preşedinţi. Mă gîndesc că preşedinţii ar trebui să aibă o pensie de cel puţin 100 de mii de lei. Eu, bunăoară, aş da vreo 2% din salariu pentru mărirea pensiilor şefilor de stat. Şi asta pentru că fără sacrificiul tuturor preşedinţilor moldoveni, am fi trăit pesemne într-o lume sufocantă, plină de pericole. Ei însă ne-au făurit o lume minunată! Le mulţumim frumos!
