Actualitate

Societatea civilă dezaprobă modul în care a fost învestit procurorul general

În declaraţia semnată se solicită preşedintelui Republicii Moldova să facă publică informaţia cu privire la verificarea integrităţii titularului la funcţia de demnitate publică, pusă la dispoziţie de Serviciul de Informaţii şi Securitate. „Solicităm procurorului general să vină cu explicaţii publice pentru a exclude orice dubiu cu privire la legalitatea provenienţei averilor sale şi acţiunile legate de evenimentele tragice din aprilie 2009 în care a fost implicat. Solicităm Autorităţii Naţionale de Integritate, imediat după ce devine funcţională, să efectueze controlul averii procurorului general”, declară ONG-urile.

În declaraţie se menţionează că reprezentanţii societăţii civile au dubii că Serviciul de Informaţii şi Securitate, CSP şi preşedintele ţării au verificat suficient de atent integritatea lui Eduard Harunjen, conform legislaţiei relevante ocupării funcţiei de demnitate publică. Numele lui Harunjen a apărut în vizorul CSP şi al mass-media în legătură cu evenimentele tragice din aprilie 2009. O procedură disciplinară a fost intentată împotriva procurorului pentru nimicirea unui dosar penal cu privire la un deces.

În 2013 şi 2016, în mass-media au apărut mai multe informaţii care generează suspiciuni în ceea ce priveşte integritatea şi reputaţia ireproşabilă a candidatului la funcţia de procuror general. Informaţiile se referă la averi ce nu corespund veniturilor şi în declaraţie se subliniază faptul că este foarte straniu şi descurajator faptul că membrii CSP nu au adresat vreo întrebare referitor la acest subiect.

Membrii societăţii civile amintesc că încrederea populaţiei în justiţie este în continuă scădere, iar numirea unui procuror general asupra căruia planează dubii cu privire la integritate, cu o grabă de invidiat, doar va creşte neîncrederea societăţii în procuratură.

Organizaţiile semnatare sunt: Amnesty International Moldova, Asociaţia „PROMO-LEX”, Asociaţia pentru Democraţie Participativă (AEDPT), Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă (AGER), Asociaţia Presei Independente (API), Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC), Centrul de Drept al Femeilor (CDF), Centrul de Informare in domeniul Drepturilor Omului (CIDO), Centrul de resurse DIALOG-Pro, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Consiliul National al Tineretului din Moldova (CNTM), Institutul pentru Politici şi Reforme Europene (IPRE), Transparency International Moldova.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *