De ce e Rusia marele câştigător al acordului istoric pentru reducerea producţiei de petrol

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Membrii Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) au ajuns săptămâna trecută la un acord istoric legat de reducerea producţiei de „aur negru”, iar Rusia va fi unul dintre cei mai mari beneficiari ai acestei măsuri.

Ca urmare a înţelegerii, cotaţia ţiţeiului pe bursele internaţionale a sărit imediat de pragul de 50 de dolari pe baril.

Iar tendinţa de creştere ar putea să rămână pe tot parcursul anului viitor, când şeful grupului rus Lukoil estimează că va fi depăşită suma de 60 de dolari pe baril.

Alţi jucători pe piaţa energetică sunt mai reticenţi şi susţin că preţul petrolului nu se va duce în sus chiar atât de mult.

În orice caz, Rusia va beneficia mult de pe urma acordului OPEC şi a scumpirii „aurului negru”, arată OilPrice.com.

Andrey Kostin, şeful celei mai mari bănci ruseşti, VTB, a precizat că înţelegerea privind reducerea producţiei va conduce la creşterea preţului petrolului – căci piaţa nu va mai fi „inundată” de cantităţi uriaşe din această resursă, aşa că oferta va scădea şi cererea va rămâne constantă – dar şi la aprecierea rublei, care urmează tendinţa dictată de preţul petrolului.

Rusia scoate ţiţei în cantităţi impresionante

Dar nu e vorba numai de-atât. Rusia nu e un stat membru OPEC, dar a fost de acord să se alăture acordului organizaţiei, văzută de unii specialişti ca un cartel. Însă reducerea va fi una nesemnificativă.

Asta pentru că producţia de petrol a statului condus de Vladimir Putin a ajuns la un nivel record pentru era post-sovietică, de peste 11,2 milioane de barili pe zi. Iar o diminuare cu 300.000 de barili pe zi este, de fapt, un mizilic.

Însă Putin şi-a jucat bine cartea. În cadrul negocierilor anterioare, membrii OPEC au transmis că sunt de acord cu reducerea producţiei de petrol, dar doar dacă şi alţi jucători mari ai industriei vor face la fel. A fost vorba în principal de Rusia, care acum s-a supus cererilor organizaţiei, dar în aşa fel încât să nu-i dăuneze aproape deloc.

Drept comparaţie, Arabia Saudită – liderul OPEC – a înregistrat o producţie de petrol de 10,6 milioane de barili/zi în noiembrie, cantitate care va fi redusă cu 486.000 de barili/zi până la finalul anului.

Aliaţii săi din regiune – inclusiv Irakul, Kuwaitul, Qatarul şi Emiratele – au promis că vor diminua producţia, în total, cu 510.000 de barili/zi.

Pe de altă parte, Iranul – care abia a reuşit să reia exportul către Occident – a primit permisiunea de a-şi creşte producţia cu 107.000 de barili/zi, până la 4 milioane de barili/zi.

De ce iese Rusia în câştig

În aceste condiţii, chiar dacă Rusia îşi va micşora producţia de petrol cu cantitatea promisă, ea scoate din pământ aceeaşi cantitate de „aur negru” ca pe vremea când preţurile erau semnificativ mai mici. Reamintim că la începutul lui 2016 cotaţia ţiţeiului a ajuns şi sub 30 de dolari pe baril.

Iar acest lucru va permite companiilor de profil din Rusia să facă profit.

Singura chestiune ce ar putea reprezenta o piedică e aprecierea rublei, care va majora costurile de extracţie, însă rămâne de văzut cât de mult va creşte moneda rusească în perioada următoare.

Mai mult, Rusia şi-a făcut proiectul de buget pe 2017 având ca scenariu de bază un preţ al petrolului de 40 de dolari pe baril, potrivit economistului Natalia Orlova de la grupul bancar Alfa. Fiecare dolar în plus faţă de acest prag îi aduce Rusiei un venit suplimentar de 2 miliarde de dolari.

Ceea ce e o veste foarte bună pentru buget, astfel că e posibil ca deficitul să nu treacă de 3% din PIB anul viitor, în cazul în care cheltuielile sunt ţinute sub control.

Comparativ, Arabia Saudită are în prezent un deficit de 20% din PIB, la fel ca Irakul. Kuwaitul stă puţin mai bine – 12% – în timp ce Emiratele ajung la 9%.

Aşa că e clar de ce Rusia va fi marele câştigător de pe urma acordului OPEC: o producţie mare şi un preţ ridicat al petrolului îi vor permite să-şi mărească cota de piaţă la nivel global. Dar doar dacă membrii organizaţiei se ţin de promisiune, căci acordul încheiat nu are caracter obligatoriu. În caz contrar, ţara lui Vladimir Putin va trebui să găsească o altă formă de a-şi creşte veniturile la buget sau va fi nevoită să reducă şi mai mult din cheltuieli.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...