Vitali Cipileaga, autorul cărții „De vorbă cu Emma”, va lansa în luna decembrie o nouă carte

vitalie

Vitali Cipileagă, autorul cărții „De vorbă cu Emma”, va lansa pe 23 decembrie curent romanul „În umbra pașilor tăi”. Potrivit autorului, cartea spune povestea lui Theodor, un bărbat din București, care își pierde femeia iubită în urma unui accident rutier și șansa la fericire. Iar în continuarea, acesta va încearca să găsească o cale de supraviețuire.

Lucrurile se schimbă în timp, personaje neașteptate îi răstoarnă lumea și favorizează întâmplări care-l fac să vadă lucrurile cu alți ochi. Secrete de familie, intrigi, luptă și regăsire: toate împreună construiesc o istorie cu un impact emoțional puternic. Abordez și unele teme greu de digerat: durerea unei mame care și-a pierdut copilul, dificultățile oamenilor nevorbitori, trădarea. Am vrut să mă autodepășesc și să ofer cititorilor o carte de la care să aibă ce învăța”, ne-a declarat Vitali Cipileagă.

 

cipi

 

Inspirația pentru roman a găsit-o în călătoriile sale frecvente pe traseul Iași – București, în mare parte cu trenul. „Așa am început să scriu romanul”, subliniază autorul. Iar, pentru a nu omite detalii importante, a mers în teren cercetând și căutând locații prin București. „M-am documentat mult despre subiectele pe care cititorii le vor găsi în carte, fie ele din domeniul medicinei, modei, publicității sau turismului”, a mai specificat Vitali.

 

cipi2

 

Este primul meu roman, o carte la care am muncit mult, deosebindu-se radical de tot ce am făcut până acum”, a mai adăugat autorul. Întrucât personajul principal este un tânăr care-și trăiește metamorfoza vieții, crede că anume tineri vor găsi captivante și utile paginile cărții. „Este pe potriva lor: fără ocolișuri, cu un mesaj puternic. Nu mă îndoiesc că printre paginile cărții se vor regăsi și cei care au suferit sau mai suferă în urma pierderii cuiva drag, cei care își trăiesc propria călătorie a descoperirii de sine sau cei care cred în dragostea adevărată”, a conchis autorul.

 

cipi3

 

Vitali a menționat că unele momente din roman au fost inspirate dintr-un caz real, fapt ce l-a responsabilizat și mai mult. Cartea va fi disponibilă în trei variante – tipărită, electronica și audio. Astfel speră să ajungă la un public cât mai larg.

Lansarea romanului este programată pe 23 decembrie, la ora 18:00 la Hotelul Codru. Autorul a menționat că încearcă să pregătească un eveniment unde fiecare să trăiască emoția cărții, să profite la maxim de o oră în care literatura, muzica și teatrul se vor combina perfect.

 

cover

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente