Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Două persoane, suspectate de omorul…

Două persoane, suspectate de omorul pădurarului de la Edineț

La 2 mai curent a fost incendiată casa de locuit a pădurarului din satul Fântâna-Albă, raionul Edineț. În timpul cercetării la fața locului, femeia de 62 de ani, care activa în calitate de pădurar nu a fost găsită, totodată s-a stabilit că lipsește și automobilul ei personal de model „VAZ 21213”.

La încercările de a o apela pe telefonul mobil, numerele care îi aparțin, erau deconectate.

Totodată, în fâșia forestieră din orașul Edineț, în adiacentul IS „Întreprinderea pentru Silvicultură”, raionul Edineț, polițiștii au găsit un automobil de model „VAZ” incendiat, care s-a stabilit a fi al pădurarului.

Imediat au fost formate mai multe grupuri de lucru. Astfel, forțele de ordine, au depistat sub dărâmăturile incendiate a casei, fragmente de oseminte a unui corp uman, care au fost ridicate și remise la expertiza medico-legală.

Pentru elucidarea tuturor circumstanțelor polițiștii au chestionat toate persoanele care au avut relații personale și de lucru la cantonul din satul Fântâna – Albă. Mai mult, au fost audiate persoanele care au procurat de la pădurar în ultimele luni, ovine și bovine, perfectate listele persoanelor care se aflau în relații de conflict cu victima.

Ca urmare a măsurilor investigative, ofițerii de investigații au stabilit și reținut în localitatea Corestăuți, raionul Ocnița, doi bărbați, de 53 de ani, locuitori ai mun. Bălți, suspecți de săvârșirea crimei.

În urma percheziției petrecute în casa din localitatea Corestăuți (casă ce-i aparține bunicii unuia dintre suspecți), au fost depistate și ridicate mai multe lucruri care au fost sustrase de la cantonul din satul Fântâna-Albă.

Audiați de polițiști, bănuiții și-au recunoscut vina, fiind reținute în baza art. 166 Cod Procesual Penal al RM.