Ce averi, afaceri și interese au rectorii celor mai importante universități de stat din Moldova

rectori

Republica Moldova este țara cu cele mai multe universități pe cap de locuitor, iată că unii pe lângă activitatea managerială la o instituție de învățământ s-au lansat în afaceri sau politică. Unii au ajuns mari proprietari de pământ, alții cu dosare penale, dar toți și-au mări veniturile și proprietățile. Într-o investigație a portalului anticorupție.md sunt dezvăluite averile fiecăruia. Mai jos veți afla averile pe care l-au dobândit rectorii celor mai importante universități din țară.

Gheorghe Ciocanu, USM: managerul cu dosar penal ce bate pasul pe loc

collageusm

Gheorghe Ciocanu este rector al Universităţii de Stat din anul 2007, acum este la cel de-al doilea mandat. Anterior a ocupat fotoliul de decan al Facultăţii de Informatică şi Matematică a aceleiași instituții. Conform declarațiilor pentru ultimii ani, Ciocanu şi-a mărit treptat veniturile, de la puțin peste 307.000 de lei în 2012 la aproape 400.000 de lei în 2015, bani adunaţi din salariul lunar de circa 15.000 de lei, activitate didactică, ştiinţifică şi de creaţie.

Rectorul declară că are în proprietate un apartament de 70 de metri pătraţi în centrul Capitalei, cumpărat în anul 2008 şi evaluat la circa un milion de lei, iar în 2014 trecea pe hârtie un automobil Audi Q5, condus prin comodat. Ciocanu a vândut o maşină de aceeaşi marcă un an mai devreme, cu 28.000 de euro. Totuşi, autoturismul nu a fost trecut în declaraţia din anul 2012, la fel ca și în cea pentru 2015. În 2013, managerul de la USM a deschis un depozit bancar ce conținea în 2015 suma de 41.000 de dolari. În acelaşi timp, el a contractat un împrumut bancar de aproape un milion de lei.

În 2011, familia Ciocanu a cumpărat un teren intravilan de 0.06 hectare în oraşul Codru, suburbie a Capitalei. În același an, pământul a fost ipotecat pentru împrumutul bancar trecut în declarațiile de venit. Pe lotul din strada Sergiu Rădăuțan a fost ridicată o casă impunătoare, cu două etaje și o suprafață totală de 209,8 metri pătrați, potrivit Cadastru.

Pe numele rectorului este deschis un dosar penal din septembrie 2015. Centrul Național Anticorupție s-a autosesizat după ce ar fi apărut bănuieli că, concursul de achiziții publice a proiectului investițional demarat de USM și compania de construcții Lagmar-Impex SRL ar fi fost fraudat. Potrivit proiectului, care ar urma să se încheie în 2018, firma s-a angajat să renoveze mai multe cămine studențești precum și un bloc de studii. În schimb, USM a cedat două terenuri în inima Capitalei. Aici, compania a ridicat un imens ansamblu rezidențial unde vinde apartamente, prețul cărora pornește de la 444 de euro pentru metru pătrat. Dosarul bate însă pasul pe loc. În timp ce procurorii susțin că adună în continuare probe, rectorul USM, singura persoană pusă sub învinuire în această cauză penală, este convins că ar fi vorba despre o comandă politică.

Grigore Belostecinic, ASEM: „Am renunțat definitiv la politică, nu am niciun angajament față de nimeni”

collageasem

Grigore Belostecinic este rector al Academiei de Studii Economice încă din 2001.  De pe urma activității din cadrul ASEM, Grigore Belostecinic a încasat în 2015 venituri de aproape jumătate de milion de lei. Potrivit declarației de avere, salariul lunar pe care l-a obținut în calitate de rector a fost de circa 26.600 de lei. Alte 124.000 de lei le-a obținut în calitate de academician la Academia de Științe a Moldovei: indemnizație – 48.000; pentru „proiecte europene” – 48.000 sau proiecte de cercetare la Institutul de Biologie a AȘM – 28.000. 23.280 de lei au constituit pensia pentru întreținerea copilului minor, 9.600 de lei – bani luați în calitate de conducător de teză de doctorat la Universitatea din Comrat, iar 17.384 de lei a fost salariul obținut în calitate de deputat, funcție pe care a ocupat-o pentru un timp foarte scurt. Totodată, rectorul a acordat servicii de consultanță în sumă de 29.950 de lei companiei Transservice SA, care activează în domeniul comerțului și transportului de călători.

Grigore Belostecinic a declarat două apartamente, unul de 46,8 metri pătrați și altul de 28 de metri pătrați, două contrucții nelocative, un depozit bancar de aproape jumătate de milion de lei și un împrumut de 777.428 de lei. Academicianul nu a trecut pe hârtie terenuri sau mașini. În declarațiile de venit anterioare, el arăta că deține un teren de 600 de metri pătrați în Dănceni, parte a Cooperativei agricole „Dolna”. Ulterior, această proprietate dispare din declarații. Rectorul nu a indicat însă dacă a vândut sa nu acest teren. „A fost transmis băiatului soției mele, prin moștenire, odată ce ea a decedat. Deja el este proprietar”, ne-a declarat Grigore Belostecinic.

Rectorul ASEM a luat alte 152.000 de lei printr-un contract de împrumut de la Moldcredit SRL, întreprindere mixtă în care deține 13% din acțiuni. Moldcredit SRL este o întreprindere de finanţare a afacerilor mici, înregistrată în august 2010. În compania cu un capital social de 8,2 milioane de lei, Belostecinic îi care în calitate de parteneri pe Dumitru Ursu, Gheorghe Ursu (administrator), Victor Avram, Dumitru Sofroni, Victor Sturza şi Michel Steger din Elveţia. Potrivit unui raport financiar prezentat în 2012 de Biroul Naţional de Statistică, firma a avut un venit de aproape șase milioane de lei.

Ion Ababii, USMF „Nicolae Testemițanu”: rectorul latifundiar, cu ajutorul fiului de la Paris

collageusmf

Ion Ababii este rector al USMF „Nicolae Testemițanu” încă din anul 1994, ultima dată fiind reales în funcție în 2014. În calitate de rector al Universității de Medicină, Ababii a avut anul trecut un salariu lunar de circa 23.300 lei (un venit de 279.231 lei pe parcursul anului – n.r.), raportând alte peste 78.000 de lei salariu pentru activitatea de profesor universitar și conducător științific în cadrul instituției, precum și 48.000 de lei pe care i-a obținut în calitate de membru al Academiei de Științe. Rectorul a mai trecut pe hârtie pensia de 104.000 de lei, o indemnizație de 24.169 de lei și alte circa 145.000 de lei drept salariu pentru implementarea mai multor proiecte internaționale în Medicină și Educație.

În declarația de avere pentru anul trecut, rectorul Universității de Medicină a trecut și 63 de terenuri agricole pe care le deține în satul său natal, Ochiul Alb, raionul Drochia, și care au fost cumpărate între 2010 și 2015. Anterior, proprietățile sale funciare numărau 86 de loturi cu o suprafață totală de peste 100 de hectare. Anul trecut, Ion Ababii a precizat pentru Moldova Curată că terenurile au fost cumpărate cu ajutorul fiului său, Andrei Ababii, care este chirurg la Paris, și care i-ar fi trimis o parte din bani.

Tot în satul natal, managerul de la USMF deține și o gospodărie țărănească, care se numără printre beneficiarii de subvenții din partea statului. În 2016, gospodăria lui Ababii a primit peste jumătate de milion de lei din Fondul de subvenționare a producătorilor agricoli.
Ion Ababii conduce un Mitsubishi Outlander prin comodat și deține ¾ dintr-o casă de locuit de 172,7 metri pătrați. Rectorul mai este proprietarul unui bazin de acumulare a apei, dobândit în 2014, cu o valoare cadastrală de aproape 1,5 milioane de lei. Totodată, soția sa, Liudmila Ababii, deține 3,59% din firma Cefarm SRL, licențiată în comercializarea produselor farmaceutice. Compania are în total 23 de fondatori și este înregistrată pe strada Vladimir Korolenko 2 din Chișinău, adresă la care se află Institutul de Neurologie și Neurochirurgie. În mai 2015, membrii Comisiei Naționale de Integritate au pornit un control pe faptul eventualei nedeclarări a mai multor venituri de către rector. La scurt timp, dosarul a fost clasat.

Viorel Bostan, UTM: funcție moștenită din tată-n fiu

utmc

Viorel Bostan deține funcția de rector al Universității Tehnice din Moldova de la începutul acestui an. Lucrează în universitate din anul 2004, fiind inițial lector superior, apoi conferențiar universitar la Catedra Matematică superioară, și este fiul fostului rector al instituției, Ion Bostan. Alegerea lui în funcție a fost însă criticată, pentru că şefia instituţiei a trecut din tată-n fiu.

Potrivit ultimei declarații de venit, Bostan a încasat aproape 425.000 de lei salariu, cumulat din funcțiile de profesor universitar și cercetător științific, adică puțin peste 35.000 de lei pe lună. Alte peste 63.000 de lei le-a câștigat în calitate de expert al Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare. Soția sa a primit și o indemnizație de 17.400 de lei pentru îngrijirea copilului.

În 2012, familia Bostan a intrat în posesia unei case de locuit de 341 de metri pătrați, cu valoare cadastrală de peste 1,5 milioane lei. În același an, el a cumpărat un lot de pământ de 0.08 hectare. Rectorul a trecut în declarație un automobil de marcă Renault Modus fabricat în 2005, care i-a fost donat în 2013.

Continuarea investigației o găsiți aici

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente