(video) Eduard Harunjen, desemnat câștigător la funcția de procuror general

eduard

Eduard Harunjen, actualul procuror general interimar, a fost desemnat drept procuror general de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). Astfel, candidatura acestuia urmează ai fi propusă președintelui țării spre numire. Noul procuror general va avea un mandat de șapte ani fără drept de reînnoire.

Harunjen a acumulat cel mai mare punctaj la proba de interviu de astăzi și a fost desemnat învingător. În cadrul interviului, Harunjen a menționat că în postura de procuror general interimar a cunoscut atât părțile slabe ale sistemului, cât și părțile tari. Astfel, își propune să modernizeze Procuratura, ca ofițerii de urmărire penală să poată să facă față noilor provocări și noilor metode de infracțiune. Totodată, acesta a menționat că va îmbunătăți imaginea Procuraturii în societate prin transparentizarea activității acesteia și printr-o comunicare eficientă cu presa și cetățenii.

La concursul pentru alegerea procurorului general au participat șase candidați: Ruslan Cașu (procuror al sectorului Ciocana, municipiului Chişinău), Iurii Garaba (adjunct al procurorului general), Eduard Harunjen (procuror general interimar), Viorel Morari (procuror-şef al Procuraturii Anticorupţie), Igor Popa (procuror-șef al Procuraturii municipiului Chișinău), Igor Serbinov (adjunct al procurorului general).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente