Dispariţia Uniunii Sovietice a fost urmată şi de partajarea atât a averii, cât şi a datoriilor moştenite de fostele „republici-surori". Procesul a demarat la finele lui 1991 şi nu s-a finalizat nici până astăzi. Fiecare ţară urma să primească o parte proporţională cu cota contribuţiei la Produsul Intern Brut al fostei URSS.

Cota Moldovei - 1,29% 

Procedura a fost propusă de un grup de economişti din Ucraina, care au calculat că Rusia deţinea o cotă de 61,34% din PIB, Ucraina - 16,37%, Belarus - 4,13%, Kazahstan - 3,87%, Uzbekistan - 3,27%, Azerbaidjan - 1,64%, Georgia - 1,62%, Lituania - 1,41%, Republica Moldova - 1,29% etc. Soluţia a fost acceptată şi consfinţită în diverse acorduri interstatale şi internaţionale.

Unul dintre primii paşi a fost împărţirea datoriei de stat şi a activelor. Astfel, 25 de ani în urmă, pe 4 decembrie 1991 la Moscova, a fost semnat Tratatul cu privire la succesiunea de drept relativă la fosta datorie de stat şi activele Uniunii RSS.

Documentul a fost semnat de către şefii a opt state foste-republici ale URSS, iar apoi la el a aderat şi Republica Moldova. Acest document specifica şi faptul că Vneshekonombank al fostei URSS îşi păstra asupra dreptul de Bancă mandatată pentru gestionarea angajamentelor externe.

Documentul nu apare în Registrul de stat al actelor juridice al Republicii Moldova, deşi la el se face referinţă în alte acorduri internaţionale la care ia parte ţara noastră. Actul este public pe diverse resurse juridice din Rusia şi spaţiul postsovietic.

În acest document este specificată cota fiecărui stat din averea şi angajamentele externe ale URSS (care oficial încă mai exista) la data de 1 decembrie 1991.

Anume acest acord este considerat de mulţi diplomaţi şi specialişti în drept internaţional drept document ce a consfinţit dispariţia URSS.
Or, Tratatul intra în vigoare imediat după semnare, fără a fi necesară procedura de ratificare. În plus, spre deosebire de Acordul de la Belovejskaia Pushcia din 8 decembrie 1991, care a fost semnat doar de trei şefi de state, cel de la Moscova a fost semnat de conducătorii a opt state, se arată într-o analiză a Zerkalo Nedeli din Ucraina.

Peste aproape o lună, pe 30 decembrie 1991 a fost semnat „Acordul şefilor de state membre ale CSI cu privire la proprietatea de peste hotare a fostei Uniuni RSS", iar peste trei luni şi ceva pe 13 martie 1992 a fost semnat şi „Acordul de amendare a Tratatului cu privire la succesiunea privind datoria externă şi activele de stat ale Uniunii RSS”.

Moldova a ales soluţia propusă de Rusia

Pe 6 iunie 1992 era semnat şi Acordul cu privire la împărţirea întregii proprietăţi de peste hotare a fostei Uniunii RSS, care stipula ce active cad sub acest acord şi că de toate se va ocupa o Comisie pentru succesiunea de drept.

Totodată, documentul prevedea că „evaluarea şi împărţirea Fondului de diamante al URSS se va reglementa de un acord special”.

Rusia a insistat pe varianta zero de împărţire a activelor externe cu condiţia că preia asupra sa deservirea datoriei externe. Adică fostele republici urmau să renunţă la pretenţii asupra activelor externe şi rezervelor de aur, în schimb nu erau obligate să plătească nimic din datoria externă a fostei URSS. Moldova a acceptat propunerea Rusiei.

Potrivit unor calcule Moldovei iar fi revenit la acel moment o datorie de circa 1-1,3 miliarde de dolari, din datoria de circa 80-110 miliarde de dolari a fostei URSS. Care era valoarea activelor externe a URSS nu se ştie nici în prezent.

Unele estimări arată că Uniunea Sovietică deţinea peste hotare o avere de circa 400 miliarde de dolari.

Un audit internaţional însă nu s-a realizat, iar în plus o parte din activele externe ale fostei URSS erau deja transmise în proprietatea unor firme străine fondate de agenţi ai serviciilor secrete. De exemplu mai mult de jumătate din flota comercială a URSS îşi schimbase proprietarul oficial încă în 1990.

Ucraina bunăoară consideră că doar ei ar fi urmat să îi revină active externe de 50 de miliarde de dolari, la o cotă de 16,4% din averea fostei URSS.
În orice caz după acest principiu a fost împărţit, de exemplu şi o mare parte din averea fostei URSS.

Aşa s-a procedat cu parcul de vagoane şi trenuri al fostei URSS. Republica Moldova, la fel ca şi celelalte foste republici, urma să moştenească o parte din flota comercială sovietică. Datele UNCTAD (Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare) arată că în 1991 URSS deţinea o flotă cu o capacitate de 29,36 milioane de tone. Prin urmare, ţara noastră ar fi trebuit să primească vase maritime cu un tonaj total de circa 380.000 de tone.

În 1992, a existat un proiect de Acord privind împărţirea navelor maritime civile ale fostei URSS. Potrivit acestuia, Republicii Moldova îi revenea un număr neprecizat de vase (între 20 şi 50, în funcţie de tonaj), cu o capacitate totală de 258.000 de tone. Oficial însă ţara noastră n-a primit niciunul.
Ministerul Transporturilor explica încă 15 ani în urmă această situaţie prin faptul că „Celelalte state au refuzat să transmită Republicii Moldova navele maritime civile”.