Instanța a decis: Statul nu a încălcat dreptul la vot a moldovenilor din străinătate

gg

După mai bine de 11 ore de ședințe și două ore de deliberare, magistrata sect. Centru, Djeta Chistol, a respins cererea de chemare în judecată a celor 143 de cetățeni din diasporă, calificând-o drept „neîtemeiată”. Altfel spus, instanța nu a recunoscut faptul că alegătorilor din străinătate le-a fost încălcat, la 13 noiembrie, dreptul la vot. Avocații diasporei vor contesta hotărârea motivată la Curtea de Apel, informează Ziarul de Gardă

În ultima ședință, din 1 decembrie, judecătoarea a respins și solicitarea de audiere a 2 martori care au fost prezenți la secțiile de votare din Italia, în orașele Mestre și Bologna.

„Timp de câteva ore, am audiat pârâții și am insistat să primim răspunsuri referitor la asigurarea dreptului la vot, acțiunile și competențele acestora, de care s-au eschivat la examinarea contestațiilor. Am observat justificări, dar și pasarea responsabilității pe seama normelor neclare și contradictorii din Codul Electoral”, a declarat Veonica Mihailov-Moraru, unul dintre avocații în dosarul „Diaspora vs R. Moldova”.

Instanța s-a retras în deliberare puțin după orele 19.00 și cam pe la orele 20.55 a pronunțat hotărîrea de respingere a tuturor cererilor de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiate. „Considerăm această hotărâre injustă față de voi. Lupta nu se termină aici, vom face cunoștință cu Hotărârea motivată, și o vom contesta”, au declarat avocații.

Totodată, avocații diasporei a considerat un pas pozitiv faptul că reprezentanții CEC au propus diasporei să participe și să înainteze propuneri grupului de lucru creat pentru modificarea integrală a Codului Electoral, inclusiv în partea ce ține de contestații.

Aminitim că pe 21 noiembrie, avocații Eduard Digore și Veronica Mihailov-Moraru, mandatați de către 143 de cetățeni moldoveni din diasporă, au depus două cereri de chemare în judecată la Judecătoria Centru, iar ca părți terțe au fost atrase CEC, MAEIE și Guvernul R. Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente