Actualitate

Mediul farmaceutic din India, interesat să se facă mai prezent pe piaţa din Moldova

Mihai Bâlba a spus că, după forumul de afaceri, vor fi organizate şi întâlniri bilaterale, unde oamenii de afaceri din ambele state vor discuta despre posibilităţile de import a medicamentelor din India. Preţurile medicamentelor produse în India sunt avantajoase. În acest context, Mihai Bâlba a dat asigurări că toate produsele farmaceutice sunt supuse unor verificări riguroase şi sunt şanse minime ca pe piaţa autohtonă să ajungă medicamente de proastă calitate.

Reprezentantul economic şi ofiţerul consular al Ambasadei Indiei în România, acreditată şi pentru Republica Moldova, Ravi Chandar a spus că India este lider mondial în industria farmaceutică, iar 70% din medicamentele produse în India sunt generice.

„India produce medicamente puţin costisitoare, dar care sunt eficiente deoarece implică un cost redus al forţei de muncă. Avem un suport enorm pentru acest sector. Pe lângă faptul că suntem printre cei mai mari producători de medicamente, India este şi un consumator mare de medicamente. Avem o populaţie enormă care necesită aceste medicamente şi acest lucru prezintă un potenţial de a intra pe piaţa farmaceutică a Indiei”, a spus Ravi Chandar.

Potrivit datelor Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei, cifra de afaceri în relaţiile moldo-indiene în domeniul farmaceutic a atins în anul 2015 cifra de 310 milioane de dolari şi este în scădere comparativ cu 2014, când a fost de 390 de milioane de dolari.

Timpul.md

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *