La mulţi ani, România!

1 Decembrie este sărbătoarea românilor de pretutindeni, ziua în care se marchează unirea provinciilor româneşti, care a avut loc în urmă cu 98 de ani, la Alba Iulia.

Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.

Ziua de 1 Decembrie 1918 încununează, deci, lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari, situându-se in continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).

De când a devenit 1 Decembrie Ziua Naţională a României?

1 Decembrie a fost proclamată Ziua Naţională a României abia după căderea regimului comunist. Legea care a stabilit că sărbătoarea naţională să fie în prima zi a lui decembrie a fost promulgată la 31 iulie 1990 de preşedintele de la acea vreme, Ion Iliescu.

În acel an, Frontul Salvării Naţionale a refuzat o propunere conform căreia ziua de 22 decembrie să fie declarată zi naţională.

Înainte ca 1 Decembrie să fie zi naţională, sub regimul comunist, românii sărbătoreau acest eveniment în data de 23 august, prin demonstraţii fastuoase şi parade militare.

Programul manifestărilor de 1 Decembrie

Parade militare spectaculoase vor fi organizate, de Ziua Naţională, în majoritatea oraşelor din România, iar autorităţile au pregătit concerte, mese populare cu fasole cu cârnaţi şi focuri de artificii. Cu aceeaşi ocazie, în mai multe oraşe autorităţile vor aprinde iluminatul festiv de sărbători.

La Bucureşti va avea loc parada de 1 decembrie, unde peste 3.000 de soldaţi români şi străini, cu o mie mai mulţi decât anul trecut, vor defila pe sub Arcul de Triumf, acompaniaţi de 300 de vehicule de tehnică militară.

La Alba Iulia va avea loc o paradă spectaculoasă cu circa 800 de militari, transportoare blindate, tunuri, maşini de luptă şi autospeciale. Localnicii şi turiştii vor avea la dispoziţie 8.000 de porţii de fasole cu cârnaţi, iar printre manifestări apare şi un show pirotehnic 3D.

Primăria Iaşi a pregătit, de 1 Decembrie, un concert de muzică populară şi 5.000 de porţii de fasole cu cârnaţi, în timp ce la parada organizată cu ocazia Zilei Naţionale vor participa cinci sute de miliari ai MAPN şi MAI, precum şi 50 de vehicule aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne.

La Chişinău va avea loc o premieră. Pe 1 decembrie, 1 kilometru de tricolor va fi desfășurat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău. Evenimentul va transmite un mesaj că cetățenii Republicii Moldova simt românește și își doresc unirea cu România.

Foto: ztv.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.