Ion Ștefăniță: Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor va fi lichidată

e0931b55-9aec-44ed-bbc0-e1e298ff1d11_w610_r1_s
Foto: europalibera.org

Agenția de inspectare și restaurare a monumentelor urmează a fi lichidată. Anunțul a fost făcut de către directorul Agenției de inspectare și restaurare a monumentelor, Ion Ștefăniță, pe pagina sa de facebook.

„După ședința de azi, la Ministerul Economiei, am primit noutatea – Agenția de inspectare și restuarare a monumentelor va fi lichidată. P. S. aceasta dupa 7 ani dedicați și dând suflet unei instituții moarte în 2009, și incomode pentru mulți până în 2016”, a subliniat Ion Ștefăniță în postarea sa de pe Facebook.

Informația nu a fost încă confirmată de către instituțiile de stat căreia se subordonează Agenția.

Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor (AIRM) este o instituţie specializată, subordonată Ministerului Culturii, care are drept atribuție de bază inspectarea pe teren a monumentelor de istorie, artă şi arhitectură şi a zonelor lor de protecţie, precum şi controlul/supravegherea respectării prevederilor legislaţiei în vigoare în domeniul ocrotirii monumentelor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Cristina Aramă
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente