Doi bărbaţi din Bender au atacat în stradă proprietara unui schimb valutar din Briceni. I-au furat 2000 de dolari

Doi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 și 32 de ani, domiciliați în orașul Bender, membri ai unui grup infracțional, au fost reținuţi fiind suspectaţi că au atacat în plină stradă proprietara unui schimb valutar din oraşul Briceni.

Astfel, femeia în vârstă de 65 ani, proprietara schimbului valutar din orașul Briceni, a declarat că, în dimineața zilei de 22 septembrie,  în timp ce se deplasa spre serviciu, o persoană necunoscută a aplicat forța fizică asupra sa.

Aceasta i-a sustras în mod deschis geanta în care se aflau 1 200 de dolari, 800 euro, 13 200 lei și un telefon mobil.

În total, victima s-a ales cu un prejudiciu în proporții mari, în sumă de 63 500 de lei.

Suspecții au fost identificați și reținuți, fiind escortați la Inspectoratul de poliție pentru audieri, aceștia, recunoscându-și vina. Membrii acestei grupări sunt bănuiți de mai multe infracțiuni similare, săvârșite pe teritoriul de nord al țării.

Suspecții au primit mandat de arest pe un termen de 30 de zile. În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de jaf se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 12 ani.

Actualmente, se întreprind și alte măsuri speciale de investigații în vederea stabilirii și reținerii tuturor participanților la comiterea acestei infracțiuni precum și acumularea materialelor probatorii.

[youtube id=”IEzr27LKdvE” start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.