Actualitate

Training internaţional gratuit cu şi pentru managerii din Moldova

Potrivit organizatorilor, scopul cursului este motivarea top managementului unei companii de a se implica în reorganizarea, dezvoltarea şi consolidarea companiei. Conducerea propriilor schimbări organizaţionale din interiorul companiei şi asumarea eforturilor echipei manageriale de a iniţia şi a conduce toate schimbările necesare.

Managerii vor cunoaşte mecanisme de reorganizare, dezvoltare şi consolidare a afacerii după formate profesionale de business. Programul educaţional va oferi companiilor cadrul şi instrumentele necesare pentru a controla obiectivele, activităţile şi acţiunile angajaţilor. Vor fi explicate metodele profesionale pentru creşterea performanţei companiei, pentru a deveni una organizată şi consolidată în mod profesional şi sistematic.

Expertul Petre Nicolae are o experienţă de peste 20 de ani în conducerea afacerilor de anvergură, iar în ultimii cinci ani s-a specializat în coaching-ul de reconstrucţie personală a Ownerilor, Businessman-ilor şi Managementului de Top dintr-o companie, folosind metodologia PRP® (People Reconstruction Process).

În prezent, CBC ROMÂNIA ocupă locul patru în topul firmelor ce activează pe piaţa training-ului şi a consultanţei strategice în domeniul managementului companiei din România. Aceasta deţine o metodologie prin care echipează Top Managementul clienţilor cu toate competenţele, expertizele, instrumentele şi livrabilele necesare reorganizării, dezvoltării şi consolidării companiei.

Participarea la curs este gratuită, iar data limită de înregistrare este 30 noiembrie. Trainingul se va desfăşura între ora 09:00 şi 18:00. Persoanele interesate sunt încurajate să aplice la adresa de e-mail: office@institutulmuncii.md şi/sau la numerele de telefon : 022-43-97-66; 079-37-91-93. Adresa Institutului Municii: str. Zimbrului 10. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *