„Anenii Noi a devenit roşu la alegerile prezidenţiale din cauza voturilor cetăţenilor din regiunea transnistreană. Cetăţenii din Anenii Noi cu o diferenţă de 100 de voturi au ales-o pe Maia Sandu. Nu am mai văzut atâta mobilizare din partea alegătorilor din regiunea transnistreană pentru alte alegeri. Sunt din 2007 în politică, am participat la toate scrutinele electorale”, a explicat invitatul.

Alexandru Barbăroşie susţine că votul locuitorilor din regiunea transnistreană a fost organizat. „Sincer să vă zic, a fost prima dată când au venit atât de mulţi. Au finalizat toate buletinele de vot. Parcă cineva număra câte buletine mai sunt ca să ştie câţi oameni să mai vină. Când s-au terminat ultimul buletin, nimeni nu a mai venit. Au încercat să vină în Anenii Noi cu pretenţii să le mai deschidem chiar în ziua alegerilor secţii de votare sau să le permitem să voteze în oraşul Anenii Noi, dar asta nu permite legislaţia. Respectiv, au mers de la Varniţa la Gura Bâcului. Şi acolo au epuizat toate buletinele de vot. După aia nu au mai venit", a declarat Barbăroşie.

Preşedintele raionului Anenii Noi consideră că acest lucru reprezintă un motiv serios ca alegerile să nu fie validate de către Curtea Constituţională.

„Cu siguranţă au fost organizaţi. Pe fiecare autocar cu care au venit scria "La alegeri în RM". Toţi ştiau că merg să voteze, pentru cine să voteze, cine le-a spus să voteze şi cum. Preşedintele lor le-a spus să voteze un alt preşedinte. Părerea mea rămâne în continuare a fi că alegerile prezidenţiale nu trebuie validate, pe motiv că au fost fraudate. Iar ele au fost fraudate chiar din ziua când s-a decis că vom avea alegeri directe ale preşedintelui ţării", a conchis invitatul.