Actualitate

La Bruxelles, premierul Pavel Filip garantează continuarea implementării eficiente a Acordului de Asociere

Şeful Guvernului de la Chişinău a menţionat că autoritățile Republicii Moldova au reuşit să asigure stabilizarea situației. „Am revenit la un ritm normal în relațiile noastre cu UE. Este necesară și în continuare o maximă mobilizare pentru asigurarea implementării eficiente a Acordului de Asociere”, a menţionat Pavel Filip, citat de un comunicat de presă al Guvernului.

Accentuând în egală măsură importanța dialogului politic la nivel înalt, care se consolidează tot mai mult între Uniunea Europeană și Republica Moldova, Donald Tusk a apreciat rezultatele obținute de autorități în realizarea angajamentelor asumate și voința fermă de a atinge obiectivele stabilite. „Atât timp cât Republica Moldova rămâne interesată în promovarea reformelor, puteți conta pe susținerea mea personală și cea a instituțiilor europene”, a declarat Președintele Consiliului European.

Totodată, Prim-ministrul Pavel Filip l-a invitat pe Președintele Consiliului Euopean, Donald Tusk să efectueze o vizită în Republica Moldova la începutul anului viitor.
 
Sursa: Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *