Fireşte, o astfel de atitudine grobiană îl aranjează perfect pe coordonatorul coaliţiei de guvernare şi stăpânul din penumbră al Moldovei, Vladimir Plahotniuc. După perdeaua de fum, creată de Dodon prin abordarea subiectelor sensibile, acesta îşi urmează propria agendă de subordonare a ce a mai rămas nesubordonat de el în republică.
Igor Dodon, în două săptămâni de la scrutin, nu a amintit despre subiectele ce ţin de furtul miliardului, de statul capturat, de uzurparea puterii de către Plahotniuc. În schimb vorbeşte despre sporirea împuternicirilor preşedintelui. Puţin probabil că le va şi obţine, însă are deja o scuză privind obligaţiile asumate în campanie, pe care se pregăteşte să nu le îndeplinească.
Înţelegând că nu va face mare brânză din funcţia de preşedinte , preocuparea cea mare a lui Dodon pare a fi pregătirea pentru alegerile parlamentare din 2018 în care speră să obţină majoritatea mandatelor în legislativul de la Chişinău pentru Partidul Socialiştilor, deşi a anunţat oficial că se retrage din această formaţiune şi s-a declarat preşedinte al tuturor moldovenilor. În ce priveşte preocupările sale privind evoluţia economiei, dacă ne conducem de declaraţiile recente, preşedintele „ales” va pune multe strâmbe în ce priveşte punerea în aplicare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, tot în perspectiva alegerilor parlamentare, Dodon este foarte posibil să primească susţinerea directă a Moscovei în ce priveşte restabilirea relaţiilor comerciale dintre R. Moldova şi Federaţia Rusă, dar şi în ce priveşte anularea interdicţiilor de muncă pentru muncitorii moldoveni. Aceste două măsuri foarte bine ţintite ar trebui să crească popularitatea filorusului Dodon şi a PSRM, care astfel să demonstreze cum relaţiile bune (a se citi de subordonare) cu Moscova, dau rezultate. Fireşte, o astfel de politică rudimentară nu ar avea nici un efect electoral fără o cultură politică foarte redusă a unei bune părţi a moldovenilor, care, cu siguranţă nu-şi vor pune întrebări privind efectul pe termen lung al acestui model de relaţii economice cu Rusia. Iar efectul nu poate fi altul decât aprofundarea unei stări de fapt în care Moldova nu este altceva decât o sursă de produse agricole puţin calitative şi ieftine, dar şi de forţă de muncă ieftină şi puţin calificată. De fapt, dacă aceste raporturi vor fi până la urmă reluate, urmează de văzut în ce măsură piaţa rusească a produselor alimentare şi cea a muncii mai sunt în stare să asimileze oferta din R. Moldova. Nivelul de trai al ruşilor şi implicit puterea de cumpărare a acestora este în continuă scădere în ultimii ani.
Nu aceasta este însă problema principală ci faptul că odată cu perpetuarea vechii paradigme economice bazate pe exportul produselor cu valoare adăugată redusă şi a forţei de muncă ieftină R. Moldova se îndepărtează de singura modalitate valabilă de a schimba starea de lucruri în economia moldovenească, cea care vizează sporirea competitivităţii. Acest obiectiv poate fi atins prin instruirea unei forţe de muncă înalt calificate, care să atragă investiţii solide şi care să producă şi mărfuri cu un grad înalt de competitivitate şi cu o valoare adăugată înaltă. Cu siguranţă, aceste obiective nu pot fi obţinute într-un parteneriat strategic cu Rusia, care ea însăşi are nevoie de o resetare a politicilor economice după modelul occidental.
Investiţiile, de care are nevoie Republica Moldova care vor veni masiv doar după reforme radicale, care trebuie începute cu domeniul justiţiei deoarece doar o justiţie puternică şi cu adevărat independentă poate convinge marii investitori că această ţară poate fi o destinaţie sigură pentru capitalurile lor.
Însă din câte vedem, agenda lui Igor Dodon este foarte departe de astfel de obiective. El mizând pe câteva chestiuni populiste pe termen scurt, cu ajutorul cărora urmăreşte consolidarea puterii proprii şi a partidului său. Nişte obiective mult prea înguste pentru un preşedinte, care declară că are drept sop prosperarea Republicii Moldova.
Jurnal.md
