O fetiţă de doi ani a ajuns la spital în comă! I s-au dat pufuleţi îmbibaţi în alcool ca să adoarmă

O fetiţă în vârstă de doi ani dintr-o comună ieşeană a ajuns în comă alcoolică la Spitalul de Copii din Iaşi, după ce mătuşa care o îngrijeşte i-ar fi dat pufuleţi îmbibaţi în alcool, ca să adoarmă mai repede. Potrivit cadrelor medicale ieşene, acesta este un remediu folosit deseori la ţară, scrie Ziarul de Iaşi.

„Atunci când a ajuns la noi, era într-o stare gravă, iar analizele au demonstrat că este vorba despre intoxicaţie acută cu alcool etilic. Deşi a ajuns la mai multe ore de la ingestie, a primit tratamentul specific, iar starea este una bună. Va pleca zilele următoare acasă, însă trebuie văzut dacă a fost ceva accidental sau dacă se mai poate repeta. Nu te aştepţi ca la o vârstă aşa de mică să întâlneşti astfel de cazuri“, a precizat pentru Ziarul de Iasi Tamara So­lange Roşu, medic-şef UPU.

Aceasta susţine că s-au înregistrat astfel de cazuri şi la familii în care copilul era foarte bine îngrijit, însă un singur moment de neatenţie a fost de ajuns.

„A fost un caz asemănător cu un copil care a luat paharul de votcă de pe masă şi a băut. Era împreună cu părinţii la o terasă într-o seară, iar la scurt timp părinţii au observat că nu se poate ţine pe picioare, însă nu şi-au dat seama de ce. Abia când au ajuns la noi, analizele au confirmat acest lucru, pentru că ei nu l-au văzut în acel moment“, a completat Tamara Solange Roşu.

Repre­zentanţii unităţii au sesizat şi or­ganele de anchetă: primăria din Lun­gani, dar şi „Protecţia Copilului“ din Iaşi. Urmează să se stabilească astfel care este statutul şi contextul social în care acesta trăieşte şi dacă a fost doar o întâmplare, ori dacă acesta este în­tr-ade­văr neglijat de părinţi.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.