(foto, video) 11 tineri, printre care și un specialist din cadrul Preturii Centru, reținuți pentru comercializarea drogurilor

ggggg

Poliţia a reţinut la 25 noiembrie curent, 11 persoane, membri a trei grupări infracţionale, cu vîrsta cuprinsă între 20 şi respectiv 35 de ani, domiciliaţi temporar în mun. Chişinău şi suburbiile municipiului. Aceştia, erau specializaţi în contrabandă şi trafic ilicit de droguri pe teritoriul ţării, precum şi comercializarea acestora în cantităţi deosebit de mari.

Timp de două luni activitatea infracţională a celor trei grupări a fost documentată de ofiţerii Direcţiei Antidrog a Inspectoratului Naţional de Investigaţii în conlucrare cu Direcţia Generală Urmărire Penală, Procuratura sectorului Ciocana, Procuratura mun. Chişinău şi Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale. Prin urmare au fost efectuate 27 de percheziţii soldate cu reţinerea suspecţilor.

get_img-2

În primul caz este vorba despre un funcţionar public, specialist principal în cadrul Preturii sectorului Centru, mun. Chişinău care comercializa droguri, în special heroină. Acesta, a fost reţinut în flagrant delict la intersecţia străzilor bd. Ştefan cel Mare cu str. Bulgară în timpul tentativei de realizare a unor doze de heroină.

În cadrul percheziţiilor efectuate au fost depistate şi ridicate aproximativ 0,5 gr de substanţă solidă asemănătoare cu heroina, telefoane mobile şi alte obiecte care vor servi ca probe în cadrul cauzei penale.

Pentru demonstrarea vinovăţiei acestuia, a fost efectuată o achiziţie de control, fiind procurat prin intermediul unui investigator sub acoperire o doză de heroină. Un gram de heroină funcţionarul îl realiza la preţul de 2400 de lei. Acesta a fost anterior condamnat pentru comiterea infracţiunilor legate de circulaţia drogurilor.

get_img

În alt caz au fost reţinute cinci persoane care comercializau amfetamină, printre aceştia se numără un director şi proprietar al unei săli de Fitness din sectorul Buiucani şi o angajată în calitate de casieriţă a altei săli de Fitness din sectorul Botanica.

Drogurile erau comercializate de către aceştia inclusiv clienţilor localurilor. În cadrul percheziţiilor efectuate în sălile de Fitness precum şi la domiciliile suspecţilor au fost depistate mai multe doze de amfetamină şi canabis, mijloace financiare obţinute din realizarea drogurilor, telefoane mobile şi staţii radio precum şi alte obiecte destinate activităţii criminale.

Iar în al treilea caz au fost reţinute cinci persoane implicate în comercializarea drogurilor prin locurile de agrement. Acţiunile de investigaţie au fost axate pe un grup de persoane, printre care şi cetăţeni străini care îşi desfăţurau activitatea criminală în unul din localuri amplasat într-un Centru Comercial din mun. Chişinău.

get_img-1
Anterior, pe acest caz au fost reţinuţi trei cetăţeni străini de origine arabă, care se află în arest, iar asupra lor au fost depistate doze de marijuană, bani proveniţi din realizarea drogurilor în suma de peste 75 000 lei, precum şi alte obiecte utilizate în comiterea infracţiunilor. În urma acţiunilor efectuate de forţele de ordine la 25 noiembrie în incinta acestui local a fost reţinut un fost chelner al localului care realiza stupefiante. Asupra acestuia au fost depistate pastile ecstasy pe care urma să le comercializeze.

În total au fost ridicate droguri de tip heroină, amfetamină, canabis, pastile ecstasy în valoare de peste 30 000 de lei şi bani în sumă de peste 150 000 de lei.

Nouă persoane au fost reţinute pentru 72 de ore, ulterior urmează să fie prezentate în faţa instanţei de judecată pentru solicitarea aplicării măsurii preventive sub formă de arest pentru 30 de zile, două persoane sunt cercetate în stare de libertate.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 217/1 al. 4 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de ”Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare” se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Acţiunile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii cu Destinaţie Specială „Fulger”.

Poliţia continuă acţiunile în vederea combaterii infracţiunilor legate de droguri, totodată solicită oamenilor să informeze imediat serviciul 902, în cazul cînd sunt observate persoane implicate în consum sau trafic de droguri

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente