(foto) Interviu cu Natalia Zbîrnea, prima moldoveancă participantă a programului Global Sports Mentoring

nz

Maratonista Natalia Zbîrnea este prima participantă din Moldova care beneficiază de U.S. Department of State Global Sports Mentoring Program. Licențiată în limbi străine și masterandă în studii diplomatice, Natalia combină cariera de maratonistă cu un loc de muncă full-time ca consultant pentru PARIS21, o organizație lansată în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite cu scopul de a crește nivelul de viață, prin îmbunătățirea statisticilor la nivel mondial. Natalia a concurat în maratoane în Moldova, Rusia și România. În luna iulie, a călătorit pentru a concura în Franța timp de două săptămâni. Cum a ajuns să participe la Global Sports Mentoring Program, așteptările Nataliei și proiectul său de viitor aflăm în interviul de mai jos.

#1. Știu că ești maratonistă. Cum ai început să practici acest sport?

De fapt, nu eu am ales maratonul, dar maratonul ma ales pe mine. De mic copil am fost foarte activă și am încercat diferite jocuri precum volei, fotbal, baschet, tenis. Am început să practic atletica ușoară pe la 13 ani, dar desigur, fiind copil, aveam antrenamente ușoare și nu de lungă-durată. Antrenorul meu cu care am început să colaborez de la 13 ani și până în prezent este specialist în alergare la distanțe lungi și maraton. Deci el a fost cel care mi-a inspirat plăcerea de a face maraton.

Ultimul meu maraton a fost în 2013, mi-a fost greu să alerg aceasta distanță și am înțeles ca nu eram pregătită pentru ea, dar acum îmi doresc nespus de mult să încep pregătirile din nou – sunt pregătită moral, la fizic voi lucra.

 

nz3

2. Cum reușești să combini un job full-time cu cariera de maratonistă?

Îmi este foarte ușor, deoarece eu lucrez de acasă. Aceasta îmi permite să nu pierd timp spre oficiu sau înapoi. Îmi organizez bine timpul pentru antrenament și pentru muncă. Dacă nu reușesc să închei orele de lucru în timpul săptămânii, atunci lucrez și în weekend. Lucrez la calculator și aceasta mă obosește, dar sportul este leacul perfect pentru a mă relaxa. Lucrul meu și sportul sunt o combinație perfectă, lucrează în unison pentru binele meu.

3. Cum ai ajuns prima moldoveancă participantă a programului Global Sports Mentoring?

Eu aveam șanse minime să aflu despre acest program, dar prietena mea care a lucrat în Corpul Păcii din Republica Moldova și care menține relații cu Ambasada Statelor Unite ale Americii din R.M., a aflat despre această oportunitate și mi-a propus să mă înscrie în acest program. Eu am fost deschisă la idee. Au urmat câteva luni de completare a anchetelor și interviurilor care îmi decideau soarta – dacă voi participa sau nu, dar am trecut cu brio.

 

nz1

4. Programul Global Sports Mentoring își propune să aducă o schimbare pozitivă în țările de origine ale participantelor. Ai un scop anume?

Noi am fost 17 participanți și fiecare din noi are un Plan de Acțiune pentru țara sa de origine. Așa cum eu sunt foarte atașată de alergat, îmi doresc să propun un program de alergat pentru femeile din Moldova, antrenamente și exerciții fizice, datorită căruia voi însufleți spiritul femeilor pentru un mod de viață activ, sănătos și fericit. Doresc să realizez acest program pentru a crea o comunitate activă a femeilor, unde fiecare poate să-și facă prieteni noi, să primească sfaturi, să afle informații privind alimentarea corectă și beneficiile modului activ de viață.

5. Care sunt așteptările tale de la programul Global Sports Mentoring?

Aici eu aș dori să menționez două momente – așteptările înainte și după program. Înainte de a ajunge în America citeam tot ce este posibil despre acest program și despre experiențele altora, dar nimic din informații nu-mi zicea exact cum va fi și ce mă așteaptă în America, doar îmi apăreau niște presupuneri, că este un program care mă va ajuta să creez un plan pentru țara mea și de asemenea voi fi instruită de o femeie cu statut de lider din America. În final ideile mele n-au fost greșite, doar că experiența primită m-a lăsat fără cuvinte, este un proiect fenomenal, condus de o echipa extraordinară – PhD profesori de la Universitatea din Tennessee. Această echipă ne-a explicat cum stau lucrurile și ce ne va aștepta în 5 săptămâni. Pe o durată de 3 săptămâni am fost instruită și ajutată în elaborarea planului meu de acțiune de către Ronnie Tucker – Vice-Președinte de Marketing și Digital de la New York Road Runners – compania care organizează unul din cele mai mari maratoane din lume – TCS New York City Marathon.

Acum pot spune că programul GSPM este foarte bine organizat, o mulțime de oameni sunt implicați și fiecare poate ajuta cu ceva – sfat, plan, idee poate și finanțare (încă nu sunt sigură), sunt sigură că am suport de la echipa din Tennessee, mentorul meu Ronnie Tucker și de asemenea U.S. State Department. Acest program a lăsat o urma colorată în adâncul sufletului meu, sunt foarte bucuroasă de o astfel de experiență în viața mea.

 

nz

6. Ce te motivează să fii activă?

Alergatul este important pentru mine deoarece eu mereu mă simt specială, puternică, frumoasa și plină de viață, este cel mai frumos sentiment. Mă ajută să scap de stres, sau mă încearcă la rezistență și devotament. Cel mai interesant că poți alerga oriunde și oricând. Când vizitez un loc nou mereu am obiceiul să-l explorez alergând. Eu sunt foarte energica și sportul mă ajută s-o îndrept spre ceva frumos și benefic. Aș dori nespus de mult ca femeile din Moldova să se simtă fericite, împlinite, sănătoase și speciale când aleargă sau mențin un mod de viață activ.

7. Lasă te rog un mesaj pentru cititorii diez.md care practică sau doresc să practice acest tip de sport?

Eu doresc să invit cât mai multe femei să se plimbe, alerge împreună cu mine la Valea Morilor de două ori pe săptămână. Scopul principal este ca sportul să devină o obișnuință veselă și interesantă pentru femeile noastre frumoase. Eu cred că ar fi minunat să creem împreuna o comunitate activă pentru femei active.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente