(video) Patru tineri sunt bănuiți de cel puțin cinci atacuri stradale. Atacau doar femeile singure

%d1%80%d0%b8%d1%81%d1%83%d0%bd%d0%be%d0%ba113-700×352

Patru tineri cu vârstele cuprinse între 23 ani şi 27 ani, originari din raioanele Orhei şi Ştefan Vodă, au fost încătuşaţi de către forțele de ordine fiind bănuiţi de cel puţin cinci atacuri în stradă, când victimele erau deposedate de bani şi alte bunuri materiale. Potrivit persoanelor jefuite, indivizii le-ar fi pricinuit pagube materiale în valoare de aproximativ 70 000 lei.

În cadrul investigaţii lor forţele de ordine au constatat că aceştia închiriau o locuinţă în comuna Ciorescu, iar în Capitală erau preocupaţi doar cu pregatirea şi săvârşirea jafurilor în stradă.

Astfel, pe parcursul lunii curent, pe teritoriul sectorului Râşcani au fost atacate prin surprindere 5 femei cu vârstele cuprinse între 18 ani şi 42 ani, fiind deposedate de genţi, în care se aflau bani, carduri bancare, telefoane mobile, acte personale şi alte bunuri de preţ. Potenţialele victime erau urmărite până în locurile slab iluminate şi fără însoţitori.

În cadrul perchezițiilor autorizate şi desfăşurate în locuinţa pe care o închiriau, poliţiştii au depistat acte de identitate, carduri bancare, portmonee şi alte bunuri material care aparţin persoanelor jefuite. Totodată aceştia s-au dovedit a fi consumatori de droguri, fiind găsit un dispozitiv confecţionat artizanal, precum şi un pachet cu o substanță vegetală asemănătoare cu marihuana.

Au fost initiate cauze penale pentru săvârşirea infracţiunilor de jaf, în cadrul cărora se stabilesc circumstanţele exacte în care au fost jefuite doamnele. Conform legislaţiei penale în vigoare bănuiţii riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 ani până la 7 ani.

La fel sunt desfăşurate investigaţii în vederea stabilirii complicităţii lor în alte cazuri analogice, înregistrate pe teritoriul Capitalei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente