Laura Codruța Kovesi, șefa DNA din România, vine în Moldova!

Șefa DNA din România, Laura Codruța Kovesi, va veni săptămâna viitoare în Republica Moldova. Potrivit unui comunicat al Guvernului, invitația a fost lansată de premierul Chiril Gaburici în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său român, Victor Ponta.

„Suntem foarte determinați să luptăm cu corupția la toate nivelurile, iar România este un exemplu pozitiv pentru Republica Moldova, la acest capitol. De aceea, credem că anume discuțiile directe cu șefa DNA și prezentarea practicilor eficiente de luptă cu corupția din România va încuraja autoritățile noastre să fie mai ferme în acțiunile pe care urmează să le întreprindă, pentru a combate fenomenul corupției din toate sistemele”, a subliniat Premierul Chiril Gaburici, în timpul discuției telefonice cu Victor Ponta.

La Chişinău, şefa Direcției Naționale Anticorupție din România, Laura Codruța Kovesi, urmează să se întâlnească cu directorul CNA, Viorel Chetraru, președintele CNI, Anatolie Donciu, ministrul Justiției, Vladimir Grosu, ministrul Afacerilor Interne, Oleg Balan, precum şi alţi responsabili din domeniu.

În perioada următoare, în Republica Moldova va veni o echipă de experți, în frunte cu ex-preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, în prezent – consilierul Preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, care are experienţă în implementarea reformelor și combaterea corupției la toate nivelurile. Despre asta s-a discutat în cadrul vizitei pe care Premierul Chiril Gaburici a întreprins-o, săptămâna trecută, la Kiev, Ucraina. Experții vor analiza situația din țară și vor stabili acțiunile exacte ce trebuie întreprinse pentru a combate corupția.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.