Actualitate

Capacităţile Aeroportului de la Mărculeşti ar putea fi sporite

„Am moştenit un aeroport care a fost gestionat nu tocmai pe măsura ca să avem o întreprindere profitabilă. Urmează să identificăm problemele şi constrângerile cu care se confruntă această întreprindere de stat. Cred că aici există un potenţial enorm, el trebuie şi va fi valorificat după ce vom găsi o abordare mai pragmatică, după ce stabilim un obiectiv clar cum trebuie să transformăm această întreprindere”, a menţionat premierul.

Activitatea aeroportului are destinaţie dublă: civilă şi militară, prestând servicii aeroportuare, dar şi de depozitare şi închiriere a mijloacelor de transport aerian. Acesta se află la intersecţia căilor comerciale şi economice. De asemenea, rezidenţii aeroportului beneficiază de facilităţi vamale şi fiscale, fiind în drept să practice tipuri de activităţi cum ar fi, comerţul cu ridicata, sortarea, ambalarea, marcarea şi alte operaţiuni cu mărfuri. Volumul total al investiţiilor pe perioadă de activitate a aeroportului, mai 2009 – septembrie 2016, a constituit 13,87 milioane dolari.

Timpul.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *