Micuţul a mai fost supus unei operaţii la piciorul drept după ce a suferit două fracturi.

Copilul urmează să fie supus altor intervenţii chirurgicale, însă din lipsă de bani, mătuşa şi bunica acestuia din partea mamei cer ajutorul oamenilor cu suflet mare şi fac apel către toţi cei dispuşi să facă donaţii pentru a-l pune pe Laurenţiu pe picioare.

Persoanele care vor să doneze bani pentru Laurenţiu o pot face pe site-ul caritate.md.

Amintim că patru persoane au murit după ce maşina cu care se deplasau a intrat într-un camion. Tragedia a avut loc pe 26 octombrie pe traseul Hânceşti-Cimişlia, în apropiere de localitatea Gura Galbenei.