Pirkka Tapiola după victoria lui Igor Dodon: Nu cred că relațiile UE-R.Moldova se vor schimba foarte mult

Șeful delegației Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola, consideră că relațiile dintre UE și Republica Moldova nu se vor schimba foarte mult după victoria socialistului prorus Igor Dodon în al doilea tur al scrutinului prezidențial de duminică, scrie Agerpres.

“Nu cred că relațiile UE-R.Moldova se vor schimba foarte mult. În primul rând, avem o linie de politici foarte consistentă în relațiile noastre cu Republica Moldova. Este o țară foarte importantă pentru noi, un vecin de importanță strategică. Ca și în cazul Guvernului, am avut o abordare foarte clară: judecăm foarte mult relațiile noastre pe baza faptelor”, a declarat Pirkka Tapiola într-un interviu pentru Agerpres.

Întrebat dacă afirmațiile din campanie ale președintelui ales Igor Dodon privind consolidarea legăturile Republicii Moldova cu Rusia ar trebui să fie un motiv de îngrijorare, Pirkka Tapiola a spus că va judeca lucrurile “pe baza faptelor, mai puțin a vorbelor” și că relația dintre Chișinău și Bruxelles “este atât de profundă, încât nu poate fi răsturnată sau destabilizată foarte ușor”.

“Suntem legați unii de ceilalți prin conexiuni precum asocierea politică și integrarea economică. Acestea sunt bazele Acordului de Asociere, ale Parteneriatului Estic. Suntem principalul partener economic și principalul donator pentru această țară”, a subliniat el.

“Aș spune că este oarecum de înțeles de ce țările din această regiune vor să aibă relații bune cu toate direcțiile. Să fim sinceri: nu există nimic în Acordul de Asociere care să fi fost vreodată împotriva acestui lucru. Dimpotrivă, am vrut să avem un acord care se bazează pe principiul deschiderii: deschidere în comerț, deschidere în privința oportunităților, în schimburile culturale”, a mai spus diplomatul european.

Reamintim că, după procesarea a 100% din procesele verbale, la scrutinul din 13 noiembrie,  Igor Dodon a acumulat 52,18% din voturi, iar Maia Sandu – 47,82%.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.