Presa internaţională, despre victoria candidaţilor pro-ruşi în R. Moldova şi Bulgaria: UE iese julită din aceste alegeri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Victoria lui Igor Dodon, candidat pro-rus la prezidenţialele din Republica Moldova, şi cea a lui Rumen Radev în Bulgaria, de asemenea apropiat declarat al Kremlinului, îi aduce Moscovei noi aliaţi în eforturile sale de a câştiga şi mai multă influenţă în părţi ale Europei pe care le consideră oricum a fi în „curtea sa”. O forţă va ieşi probabil julită în urma acestor voturi: UE!, comentează presă internaţională rezultatele celor două scrutine.

Euobserver scrie despre demisia premierului bulgar şi victoria lui Rumen Radev, care „înclină Bulgaria spre orbita Rusiei”.

În Republica Moldova, victoria lui Dodon este văzută de EUObserver ca rezultat al pierderii încrederii în guvernul pro-european, jurnaliştii punctând că integrarea europeana a ţării e „în derapaj”, din moment ce Dodon s-a declarat pentru legături mai puternice cu Rusia.

Şi Politico.eu scrie că noul preşedinte al Republicii Moldova – „cea mai săracă ţară din Europa, făcută sandviş între România şi Ucraina” – a declarat în campanie că va organiza un referendum pe tema acordului de asociere a Republicii Moldova cu UE.

La începutul toamnei, Dodon afirma că „eu, ca preşedinte, voi pleda pentru retragerea semnăturii Moldovei de pe Acordul de Asociere şi reorientarea noastră spre partenerul strategic al Republicii Moldova – Federaţia Rusă”.

Time remarcă la randu-i că „influenţa geopolitică a Rusiei va fi şi mai întărită, cu două ţări europene care şi-au ales lideri cu legături cu Moscova şi preşedintele rus, Vladimir Putin”.

Acest rezultat ar putea trimite UE în criză, arată şi Reuters, care punctează faptul că Republica Moldova, aflată în drumul de a deveni membru UE, ar putea să renunţe la eforturile sale de integrare în blocul comunitar.

Despre preşedintele ales în Bulgaria, Rumen Radev, fost comandant al forţelor aeriene, Times spune că nu are experienţă politică, în timp ce Reuters remarcă faptul că platforma sa de campanie, pro-Moscova şi antiimigraţie, a găsit rezonanţă într-o ţară care e cea mai săracă din UE. Radev, spune agenţia citată, a câştigat în urma unei campanii în care a promis că nu va lăsa Bulgaria, care are graniţă cu Turcia, să devină „ghetoul refugiaţilor Europei”.

Şi jurnaliştii de la Le Monde privesc victoriile lui Dodon şi Radev ca „fulgere pe cerul european”, constituind un nou avertisment pentru Bruxelles.

Concluzia e trasă cel mai tranşant de cei de la Market Watch: „Candidaţii pro-ruşi par să fi câştigat alegerile prezidenţiale în Moldova şi Bulgaria aducând Moscovei noi aliaţi în eforturile sale de a recâştiga influenta în părţi ale estului Europei pe care le priveşte ca fiind în curtea sa. O forţă iese julită din aceste două scrutine: UE!”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...