11:07:02 25.04.2024
Stiri

CEC NU a anunțat rezultatele finale ale alegerilor prezidențiale, dar Dodon primește deja felicitări: Primul mesaj a venit de la Biserică

Politică 14.11.2016 16:30 Vizualizări3257 Autor: Ziarul National
CEC NU a anunțat rezultatele finale ale alegerilor prezidențiale, dar Dodon primește deja felicitări: Primul mesaj a venit de la Biserică


Comisia Electorală Centrală a anunțat deocamdată rezultatele preliminare ale alegerilor prezidențiale, potrivit cărora socialistul Igor Dodon a acumulat 52,29% din sufragii și are toate șansele să devină cel de-al cincilea președinte al R. Moldova.

Primul care s-a grăbit să-l felicite pe socialist a fost Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, ÎPS Vladimir.

„Excelența Voastră Domnule Președinte, luând cunoștință de alegerile cetățenilor moldoveni chemați să voteze pe 13 noiembrie, doresc să vă felicit și să vă adresez un mesaj pastoral de împărtășire a gândurilor și speranțelor mele pentru alegerea Dumneavoastră în înalta funcţie de Preşedinte al Republicii Moldova şi să vă urez succes deplin în acţiunile pe care le veţi întreprinde în exercitarea mandatului care v-a fost încredinţat. Cu părere de rău, în campania electorală țara noastră a fost aruncată într-un abis al discordiei și al luptelor interne. Mă rog cu fervoare, în speranța că poporul ortodox al Moldovei nu va fi dezamăgit. Ca mulți alții, nădăjduiesc că puterile depline cu care ați fost investit și care se află acum în mâinile Dumneavoastră, să slujească binelui pentru toți cetățenii țării. În acelaşi timp, îmi exprim speranţa că mandatul dumneavoastră va marca un progres semnificativ în ceea ce priveşte identificarea unei soluţii de împăcare a polurilor politice în societate și de dezvoltare durabilă a statului nostru”, se arată în mesajul clericului.

Menționăm că ÎPS Vladimir s-a implicat în campania electorală prezidențială, făcând agitație pentru Igor Dodon, lucru care a stârnit nemulțumirea societății civile. Reprezentanții acesteia i-au amintit Mitropolitului că, în R. Moldova, biserica este separată de stat.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md