Numărul record de votanți transnistreni stârnește suspiciuni de fraudă

Circa 16.700 de alegători din stânga Nistrului au votat la alegerile prezidențiale din 2016, de patru ori ori mai mult decât în 2014 și de opt ori mai mult decât în 2010, spun datele Comisiei Electorale Centrale. Mobilizare activă s-a atestat în special în turul II, când numărul alegătorilor din regiunea transnistreană s-a mărit cu aproximativ 10 mii.

graf3Din cele 30 de secții de votare deschise în țară pentru locuitorii din Transnistria, cele mai aglomerate au fost cele din s. Varnița (r. Anenii Noi), s. Cocieri (r. Dubăsari), s. Sănătăuca (r. Florești) și or. Rezina. Acolo, cumulat, au votat jumătate din alegătorii din stânga Nistrului. Tot în aceste localități, numărul votanților a crescut semnificativ în turul II al alegerilor. În satul Sănătăuca din raionul Florești, în primul tur al alegerilor, doar 185 de alegători au votat pe listele suplimentare, pe când în turul al doilea, numărul votanților a crescut la 1465. O creștere asemănătoare se atestă la Cocieri, unde numărul alegătorilor transnistreni s-a dublat (de la 592 la 1027). Aceeași situație s-a observat la cele două secții de votare din Varnița și o secție din Rezina, destinate exclusiv locuitorilor din stânga Nistrului: cu 4712 alegători în primul tur și 8986 în cel de-al doilea. La o secţie din satul Varniţa au fost epuizate buletinele de vot.

Cauzele mobilizării

Participarea mai mare a alegătorilor din regiunea transnistreană se datorează unei campanii promoționale pe care a organizat-o Igor Dodon în stânga Nistrului, a explicat șeful echipei de monitorizare a alegerilor a organizației Promo-Lex, Pavel Postică. „Faptul că au venit masiv, se datorează eforturilor depuse în mare parte de candidatul Igor Dodon în a atrage aceste categorii de persoane inclusiv prin difuzare de publicitare și agitație care au favorizat alegătorii din regiunea transnistreană să se prezinte la vot”, a menționat Pavel Postică.

Numărul mare de alegători din stânga Nistrului se datorează și celor peste 164 de cazuri de transportare organizată a alegătorilor, semnalizate de Promo-LEX. Cele mai grave cazuri s-au remarcat la Rezina, Florești, Dubășari și Ștefan-Vodă, raioanele cu cel mai mare număr de votanți pe listele suplimentare. În Rezina, de exemplu, peste 100 de unități de transport au adus câte 7-8 votanți fiecare, pe când în Ștefan Vodă, circa 30 de microbuze au transportat peste o mie de persoane la vot. Misiunea Promo-LEX a înregistrat cazuri de transportare organizată în cel puțin 32 de secții de votare din țară.

Suspiciuni de fraudă

Informația este confirmată de Valeriu Mițul, fostul primar al comunei Corjova din raionul Dubăsari. “A fost organizat mult transport privat. Ieri, din orașul Dubăsari, au fost organizate autocare. Eu am votat la ora 18.00 și nu am mai văzut atâtea mașini la noi în localitate”, afirmă Valeriu Mițul. Fostul primar menționează și alte tentative de fraudare a procesului electoral. “Știu persoane din partea Partidului Socialist care au primit câte 50 de ruble pentru a aduce la vot 30 de persoane, iar sâmbătă, la Dubăsari s-au repartizat fluturași cu adresare transnistrenilor”, declară Mițul.

Comentatorul politic Ion Tăbârță este convins că mobilizarea diasporei a provocat anumite temeri și a încercat să fie anihilată prin participarea transnistrenilor. “Diasporei le-au fost create obstacole, pe când celor din Transnistria le-a fost facilitat procesul de votare”, a declarat Tăbârță. Potrivit comentatorului, mobilizarea locuitorilor din stânga Nistrului este imposibilă fără o înțelegere cu autoritățile de la Tirapol. “La scrutinele precedente, ne amintim că votanții transnistreni erau opriți. De această dată, este clar că au venit cu tema pregătită de acasă, organizați să voteze pentru un anumit candidat. Știind că electoratul din stânga Nistrului este predispus să susțină un candidat pro-rus, este clar că și-a dat votul pentru Igor Dodon”, susține Tăbârță.

Absolventă de Jurnalism (Iași, 2015), își face masteratul în domeniul industriilor creative (Suedia, 2017).

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.