Kremlinul nu mai este „euforic” după victoria lui Trump: Poate fi la fel de „antirus”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia nu este „euforică” după victoria lui Donald Trump la prezidenţialele americane, care s-ar putea dovedi la fel de „antirus” ca şi predecesorul sau, a declarat joi ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Serghei Riabkov, citat de Hotnews.ro.

„Nu există nicio euforie. (…) Nu aş vrea să dăm impresia că suntem plini de speranţe”, a declarat Riabkov, pentru agenţia rusă Interfax.

„Poziţiile legate de Rusia pe care (Donald Trump) le-a exprimat şi cele care au fost exprimate de reprezentanţii campaniei sale şi ale cercului sau de apropiaţi sunt destul de dure” în privinţa Moscovei, a continuat el.

„Nu avem niciun motiv să ne schimbăm punctul de vedere: campania electorală în SUA a fost marcată de un consens antirus în cadrul celor două partide”, a adăugat Riabkov.

Aceste comentarii sunt în contrast cu cele formulate anterior de oficiali ruşi şi de televiziunile publice, favorabile miliardarului republican şi ostile lui Hillary Clinton, percepută ca fiind foarte ostilă intereselor Moscovei.

Donald Trump, ale al 45-lea preşedinte al SUA, a fost acuzat în mai multe rânduri de Hillary Clinton că este „marioneta” lui Vladimir Putin.

Preşedintele Rusiei l-a felicitat pe Trump şi a declarat că este pregătit „să facă partea să din drum” pentru a restabili relaţiile cu Washingtonului, un drum calificat însă drept „dificil”.

Riabkov a mai spus că Moscova a avut contacte cu echipa noului preşedinte american, fără a oferi însă detalii suplimentare.

„Nu aşteptăm nimic special de la noua administraţie americană”, a subliniat el.

Relaţiile dintre Rusia şi SUA cunosc grave tensiuni, pe fondul conflictului sirian şi a crizei ucrainene.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...