Trump preşedinte: Ce urmează pentru economia globală – care sunt riscurile imediate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Victoria lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din SUA a fost o surpriză, iar analiştii au făcut previziuni care mai de care mai îngrijorătoare legate de ce va urma pentru economia americană şi cea globală.

The Guardian relatează că agenţia de credit Fitch a avertizat că planul republicanului de a scădea taxele va avea efecte negative.

„Reducerea birurilor va însemna că americanii vor rămâne cu mai mulţi bani în portofel, lucru ce ar putea duce la o creştere economică pe termen scurt, pe fondul stimulării consumului.

Însă există câteva elemente negative, care pot pune frâna, cum ar fi diminuarea investiţiilor private, incertitudinile pe scena politică, fluctuaţiile de pe pieţele financiare şi o posibilă rupere a acordurilor comerciale externe”, se arată în raportul Fitch.

Analiştii agenţiei de rating consideră că dacă Trump va rupe înţelegerile de liber-schimb cu Canada şi Mexic, atunci preţurile vor creşte, iar creşterea economică va avea de suferit.

Totuşi, Fitch nu plănuieşte pentru moment să reducă ratingul SUA (care are nota maximă, de AAA).

Pe de altă parte, David Kelly, analist la JPMorgan Asset Management, a preconizat că Donald Trump îşi va schimba retorica avută în campanie şi va fi mai puţin agresiv şi mult mai pragmatic ca preşedinte. Asta înseamnă că nu îşi va pune în aplicare promisiunile din prima zi în care se va aşeza pe scaunul de la Casa Albă.

Mai exact, David Kelly nu crede că Trump va rupe acordurile comerciale externe fără să ştie cu precizie cu ce să le înlocuiască şi cum să acopere eventualele pierderi. Asta pentru că dacă o va face, atunci economia SUA va fi aruncată imediat în recesiune, lucru pe care republicanul ar trebui să îl evite.

Pe de altă parte, Christopher Mahon, analist la firma Barings, susţine că Trump va rupe acordurile comerciale externe, lucru ce reprezintă un risc imediat. Iar asta va duce la încheierea unei ere a globalizării şi la liberul-schimb între statele lumii.

Pe termen mediu, analistul avertizează că toate scutirile de taxe şi investiţiile în infrastructură vor fi acoperite prin împrumuturi.

The Economist Intelligence Unit avertizează, la rândul său, că victoria lui Trump trage un semnal de alarmă pentru economia globală, având în vedere inconsecvenţa sa în ceea ce priveşte politicile economice, populismul şi contradicţiile făcute în timpul campaniei.

„Ne aşteptăm la fluctuaţii pe pieţele financiare şi pe cele monetare, cel puţin până când Trump va aduce clarificări în ceea ce priveşte măsurile pe care are de gând să le ia”, au încheiat analiştii de la The Economist Intelligence Unit.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...