14:39:38 16.04.2024
Stiri

Primarul Dorin Chirtoacă şi şeful de la Penitenciarul „Rusca”, CERCETAŢI. De ce sunt bănuiţi funcţionarii

Anticorupție 09.05.2015 15:48 Vizualizări2598 Autor: Ziarul National
Primarul Dorin Chirtoacă şi şeful de la Penitenciarul „Rusca”, CERCETAŢI. De ce sunt bănuiţi funcţionarii


Comisia Naţională de Integritate (CNI) a decis, ieri, să iniţieze controale pentru a vedea dacă primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, şeful Penitenciarului nr. 7 de la Rusca, Victor Deviza, şi primarul satului Onești, raionul Hâncești, Sergiu Dumbravă, au încălcat sau nu regimul juridic al conflictului de interese.

CNI nu specifică de ce anume sunt bănuiţi cei trei funcţionari.

Menţionăm că, în declaraţia sa de avere pentru anul 2014, Dorin Chirtoacă a scris că deţine o treime cotă-parte dintr-un teren de la Coloniţa, cumpărat în anul 2002 şi care are o suprafaţă de 0,09 ha, o altă treime din casa de locuit de la Coloniţa a bunicilor, cu o suprafaţă de 70 de metri pătraţi, precum şi un apartament în Chişinău cu o suprafaţă de 90 de metri pătraţi, în valoare de 600 de mii de lei.

Pentru a cumpăra apartamentul, primarul a luat un împrumut de 315 mii de lei pe un termen de 20 de ani.

Chirtoacă are şi două maşini - un „BMW 318” produs în 1997, primit în folosinţă în 2012 şi l-a costat 96 de mii de lei, dar şi un „Opel Astra” din anul 1993.

CNI nu a publicat încă declaraţiile de avere pentru anul 2014, iar în anul 2013, şeful Penitenciarului de la Rusca a declarat un venit anual împreună cu soţia de circa 163 de mii de lei, un teren agricol de 0,74 ha, o casă de locuit de 110 metri pătraţi şi o maşină fabricată în 2004, dar procurată de el în 2009.

Mai bogat este primarul de Oneşti care a declarat, tot în 2013, un salariu de peste 62 de mii de lei, două terenuri agricole cu o suprafaţă de peste 8 ha, unul dintre care obţinut în 2013, un teren intravilan de 0,48 ha şi altul extravilan de 0,3 ha.

Totodată, acesta are o casă de locuit de aproape 150 de metri pătraţi, un depozit de cereale dobândit în 2002, un automobil de model „Peugeot Expert” în valoare de 320 de mii de lei şu un tractor T-150K.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md